18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialRegina Elisabeta a II-a a semnat, joi, legea care permite premierului Theresa...

Regina Elisabeta a II-a a semnat, joi, legea care permite premierului Theresa May să declanșeze procedura oficială de ieșire din UE

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a semnat, joi, legea prin care premierului britanic, Theresa May, poate declanșa negocierile de ieșire din Uniunea Europeană, promulgând legea adoptată de parlamentul de la Londra luni seară, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Anunțul, făcut în parlament de președintele acestei instituții, John Bercow, confirmă faptul că Theresa May poate declanșa procedura oficială de 'divorț' de Uniunea Europeană în orice moment.

Un purtător de cuvânt al șefei executivului britanic a lăsat să se înțeleagă luni că, cel mai probabil, o astfel de decizie ar urma să fie luată către sfârșitul lunii, și nu în următoarele zile

Cele mai citite

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...
Ultima oră
Pe aceeași temă