19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecial”Regele Lear” deschide Festivalul de la Avignon

”Regele Lear” deschide Festivalul de la Avignon

Festivalul de Teatru de la Avignon se inaugurează sâmbătă seara cu o montare a piesei ”Regele Lear” de William Shakespeare realizată chiar de Olivier Py, directorul acestui eveniment artistic din sud-estul Franței ajuns la cea de-a 69-a ediție, transmite AFP citat de Agerpres.

Festivalul, care se va derula până în 25 iulie, propune 38 de spectacole și nenumărate expoziții, dintre care una dedicată regizorului Patrice Chéreau, dispărut în 2013.

După situația de criză de anul trecut, provocată de protestele personalului tehnic din instituțiile de spectacol din Franța, ediția din 2015 debutează într-o notă optimistă.

”Regele Lear” este o piesă ”care trebuie să ne avertizeze că, atunci când politica nu mai are sens, se produc războaie, violențe, distrugeri de regate', susține regizorul. El va prezenta textul în propria lui traducere, 'care nu se aseamănă cu niciuna' de până acum, conform propriilor lui cuvinte. 'În două ore și jumătate, asistăm la balcanizarea unui regat, ceea ce amintește de multe lucruri, unele recente”, a mai spus Olivier Py.

Cele mai citite

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează miercuri, 22 mai 2024, începând cu ora 9:30, a VI-a ediție a Conferinței FOCUS...

Evenimentul va reuni în Aula Carol I a Palatului CCIB (Str. Ion Ghica nr. 4) reprezentanți ai comunității de afaceri a Capitalei, precum și...

Cum să creați un sistem eficient de irigare pentru grădina dumneavoastră

Menținerea unei grădini luxuriante și sănătoase necesită o irigare adecvată, dar udatul manual al plantelor poate fi consumator de timp și o dovadă de...

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...
Ultima oră
Pe aceeași temă