10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialProtest. "Turnuri umane" pentru dreptul la independenţă, în Catalonia

Protest. “Turnuri umane” pentru dreptul la independenţă, în Catalonia

Zeci de "turnuri umane" au fost formate duminică în Catalonia şi în numeroase oraşe din Europa, în semn de susţinere pentru dreptul regiunii din nord-estul Spaniei la autodeterminare, relatează Mediafax.

În Barcelona, în faţa basilicii Sagrada Familia, o echipă de "castells" a construit un "turn uman" de şapte etaje, spre admiraţia publicului.

Inclusă din 2010 în patrimoniul cultural al UNESCO, tradiţia construirii de turnuri umane, veche de două secole, a devenit între timp simbolul identităţii catalane şi un intrument cultural în sprijinul independenţei, susţinută de naţionaliştii din regiune, care speră să organizeze la 9 noiembrie un referendum în vederea autodeterminării.

"Castells (turnurile umane – n.r.) simbolizează momentul politic pe care îl trăim. Numeroşi oameni depun acum eforturi în vederea construirii acestor turnuri umane, imposibil de ridicat înainte, ca şi în cazul independenţei", a explicat Muriel Casals, preşedintele Omnium, asociaţie pentru apărarea culturii catalane.

Sub sloganul "Noi, catalanii vrem să votăm, turnuri umane pentru democraţie", asociaţia Omnium a mobilizat peste 5.000 de persoane în 71 de grupuri de "castelles", care, duminică, au construit simultan astfel de turnuri în Barcelona, Paris, Berlin, Bruxelles, Lisabona, Geneva, Roma, Santiago de Chile sau Montreal, precum şi alte 40 de localităţi catalane.

"Dorim foarte mult să putem vota şi dorim ca Europa să ştie acest lucru", a relatat Marga Tarrago, o funcţionară în vârstă de 53 de ani, membră într-un grup de "castelles" de la Sagrada Familia.

Încurajaţi de aplauze şi scandările în favoarea independenţei, participanţii la această manifestare, purtând cămăşi de culoare verde, pantaloni albi şi curea neagră, au început să urce unul câte unul pe umerii celorlalţi, formând în final un turn de şapte etaje, având în "vârf" o fetiţă purtând pe cap o cască de protecţie.

Imaginea s-a repetat la Tower Bridge din Londra, la Paris, în faţa Turnului Eiffel, în Grande Place din Bruxelles, sau Alexanderplatz din Berlin, unde participanţii au fost susţinuţi de fostul antrenor al echipei de fotbal FC Barcelona, în prezent la Bayern Munchen, Pep Guardiola.

– Rolul politic al asociaţiilor culturale

"A fost impresionant. Suntem o societate foarte activă şi am demonstrat din nou acest lucru", a afirmat Pere Tiana, purtătorul de cuvânt al asociaţiei de "castells" "Minyons de Terrassa", care a participat la o manifestare de acest fel organizată în faţa sediului Guvernului catalan, în Barcelona. "Castells şi cultura catalană sunt foarte cunoscute. Nu sunt manifestări elitiste, toată lumea poate participa", a adăugat Pere Tiana.

În prezent, manifestările "castelles" se bucură de o popularitate considerabilă, cu aproape 100 de grupuri, 11.000 de membri şi construirea unor turnuri care pot atinge zece etaje, reprezentând punctul de atracţie al festivalurilor din oraşele din Catalonia.

Odată cu amplificarea solicitărilor în vederea independenţei în regiunea cu 7,5 milioane de locuitori, cultura tradiţională începe să joace un rol politic vizibil.

"Înainte, organizaţiile culturale evitau implicarea politică, dar, în ultima perioadă, majoritatea s-au pronunţat în favoarea dreptului de a decide asupra statutului regiunii", a explicat Lluis Puig, directorul general al departamentului pentru cultură din cadrul Guvernului catalan.

La 11 septembrie 2013, când a fost organizat un imens lanţ uman de la nordul la sudul Cataloniei pentru susţinerea independenţei, numeroase asociaţii culturale s-au alăturat manifestării, care s-a întins pe 400 de kilometri. "Suntem diferiţi, nu suntem nici cei mai buni, nici cei mai răi, doar diferiţi. Guvernul spaniol nu a vrut niciodată să înţeleagă acest lucru, iar pentru aceasta, dorim independenţa", a afirmat în faţa "turnului uman" din faţa basilicii Sagrada Familia, Maria Garcia, o pensionară catalană, însoţită la această manifestare de soţul său, care flutura un drapel catalan.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU