15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialPrima femeie judecător la un tribunal islamic din Israel a depus, luni,...

Prima femeie judecător la un tribunal islamic din Israel a depus, luni, jurământul

Prima femeie judecător la un tribunal islamic din Israel a depus, luni, jurământul. Magistratul reglementează, în principal, cazuri de familie, potrivit Agerpres.

Hana Khatib, avocată din cadrul minorității arabe din Israel, originară din Tamra (nord), a devenit oficial judecător într-o ceremonie desfășurată la reședința prezidențială din Ierusalim.

"Această numire (…) este un succes pentru sistemul judiciar și pentru femei", a declarat ea, după ceremonie, pentru AFP.

Președintele israelian, Reuven Rivlin, care a găzduit ceremonia, a spus că speră ca această numire să fie un prim pas și că alte tribunale, inclusiv evreiești, să urmeze exemplul.

"Acest lucru reflectă schimbări pozitive în ce privește statutul femeilor", a spus Rivlin, exprimându-și speranța că numirea primei femei judecător religios va fi "prima dintr-o lungă serie, nu doar în cadrul comunității musulmane".

Președintele Curții Islamice Sharia, șeicul Abdel al-Hakim Samara, a salutat această decizie, afirmând că doamna Khatib va fi "prima dintr-o serie" de femei ce vor lucra în tribunale religioase.

În Israel, unde nu există separare între religie și stat, legile familiei — căsătoria, divorțul, moștenirea — sunt aplicate de tribunale religioase ale diferitelor comunități care compar în fața unor tribunale separate.

Cele mai citite

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă