16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialPremierul Franței avertizează Ungaria: Fiecare migrant trebuie să fie tratat cu umanism

Premierul Franței avertizează Ungaria: Fiecare migrant trebuie să fie tratat cu umanism

Primul ministru francez, Manuel Valls, a cerut, vineri, Ungariei să “trateze cu umanism” migranții care au ajuns la frontierele sale, informează Agerpres.

”Este legitim ca țările de la frontierele Uniunii Europene și spațiul Schengen să ceară ajutor și sprijin pentru a proteja spațiul Schengen și frontierele. Dar poți fi șocat la vederea acestor imagini cu femei la frontierele Europei. Fiecare migrant trebuie să fie tratat cu respect. Nu putem accepta nici afirmațiile, nici atitudinile, nici sârma ghimpată”, a insistat premierul francez. 

El a făcut aceste declarații după ce a fost întrebat în legătură cu criticile în creștere față de modul în care Ungaria gestionează fluxul de migranți — unul din statele europene cu linia cea mai dură față de primirea refugiaților. 

Mai multe țări, precum și ONU au criticat intransigența politicii promovate de Budapesta și violența excesivă exercitată de poliția ungară la frontiera cu Serbia. 

”Este important că în Europa se ridică voci pentru a spune că Europa este cu siguranță o piață unică (și) Schengen, dar că Europa înseamnă și valori. Valorile contează”, a subliniat Manuel Valls. 

Premierul suedez a criticat, de asemenea, atitudinea Ungariei.

”Putem discuta de modalități de primire a refugiaților, dar să faci trierea și să spui că nu-i lași să intre pe musulmani este inacceptabil”, a spus el. 

Cele mai citite

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...
Ultima oră
Pe aceeași temă