20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialPolițiștii au deschis o anchetă la un spital din Vaslui, după ce...

Polițiștii au deschis o anchetă la un spital din Vaslui, după ce o pacientă a intrat în comă la 15 minute de la externare, iar după patru zile a murit

Polițiștii vasluieni au demarat o anchetă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce o femeie a intrat în comă la 15 minute imediat după externare, iar după patru zile a murit, potrivit Mediafax. Medicii au stabilit că nu se impune internarea femeii şi au externat-o, după care aceasta a făcut atac cerebral.

Familia pacientei care a murit miercuri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a depus joi o plângere la Poliţie.

”Există o plângere. Spitalul Judeţean a trimis miercuri adresă către Poliţia Municipiului Vaslui, motiv pentru care s-a deschis dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar în cursul zilei de joi familia a venit şi a făcut o plângere, prin care sesizează aspectele anunţate de spital. Plângerea va fi conexată la dosarul iniţial întocmit”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Elena Iordan s-a prezentat la spital, sâmbătă dimineaţa, acuzând dureri de cap şi faptul că îi amorţise o parte a corpului. După o serie de analize, medicii de la Urgenţe au stabilit că nu se impune internarea acesteia.

La 15 minute după externare, femeia a suferit un atac cerebral într-o staţie de autobuz din Vaslui. După patru zile în care a stat în comă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, medicii au anunţat decesul.

”Ne-am autosesizat, familia deocamdată nu a depus la noi nicio plângere scrisă, dar ne-am autosesizat şi avem în derulare o anchetă administrativă în urma căreia vom vedea cum trebuie să procedăm mai departe. Sâmbătă, femeia nu a fost internată în spital. S-a prezentat în Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a fost consultată, evaluată şi de acolo a plecat acasă, nu a fost internată în spital. În aceeaşi zi a venit la spital şi a fost internată”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Smaranda Rinder.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Jaqueline Cristian, la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al turneului de la Roma

Jaqueline Cristian este la un singur meci de calificarea pe tabloul principal al Mastersului de la Roma, după ce a învins-o în prima rundă...

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...
Ultima oră
Pe aceeași temă