17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPiaţa imobiliară din Statele Unite, la cel mai ridicat nivel din ultimii...

Piaţa imobiliară din Statele Unite, la cel mai ridicat nivel din ultimii 8 ani

Americanii şi-au majorat achiziţiile de case noi în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani, iar preţurile au atins un nivel record, o nouă dovadă că ritmul de creştere al economiei americane a accelerat în cel de-al doilea trimestru, transmite Reuters, citată de Agerpres. 

Departamentul american al Comerţului a anunţat, marţi, că vânzările de case noi au crescut cu 16,6% luna trecută, până la o rată ajustată sezonier de 619.000 unităţi, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna ianuarie 2008, înainte de debutul crizei financiare. În plus, cifrele pentru luna martie au fost revizuite în sus până la 531.000 de unităţi, în loc de 511.000, cât s-a anunţat anterior. 

Economiştii intervievaţi de Reuters estimau că vânzările de case noi, care reprezintă aproximativ 10,2% din piaţa imobiliară americană, vor atinge până la 523.000 de unităţi în luna aprilie. Vânzările de case noi sunt, însă, volatile, variind în special de la o regiune la alta. De exemplu, în luna aprilie, vânzările de case noi au crescut cu 52,8% în nord-estul SUA, dar au înregistrat o scădere de 5% în Midwest. 

Datele publicate de Departamentul american al Comerţului mai arată că stocul de case noi de pe piaţă a scăzut cu 0,4%, până la 243.000. Dacă ritmul vânzărilor înregistrat în luna aprilie se va menţine, va dura 4,7 luni pentru lichidarea întregului stoc de pe piaţă. În plus, preţul mediu pentru o casă nouă a crescut cu 9,7%, comparativ cu situaţia din urmă cu un an, până la nivelul record de 321.100 de dolari. 

Noile locuri de muncă create de economia americană şi dobânzile reduse la creditele ipotecare au încurajat mai mulţi americani să cumpere case noi. Acest lucru stimulează construcţiile şi sprijină economia. Informaţiile privind vânzările de case noi, împreună cu evoluţiile pozitive ale vânzărilor cu amănuntul şi producţiei industriale, sugerează că economia americană a apăsat pedala de acceleraţie după ce, în primul trimestru, aproape a stagnat.

Cele mai citite

CEC Bank susține antreprenorii români și în 2024 prin Programul guvernamental IMM Plus

CEC Bank sprijină antreprenorii români și își reconfirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească și în anul 2024, acordând credite cu dobânzi...

Un semifinalist de Cupa UEFA va antrena la turneul final al Cupei Satelor

Vasilică Cristocea, fotbalist care în sezonul 2005-2006 a ajuns cu Steaua până în semifinalele Cupei UEFA, este unul dintre antrenorii de la turneul final...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă