18.8 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPasajul rutier de la Piața Sudului ar putea fi redat integral circulației...

Pasajul rutier de la Piața Sudului ar putea fi redat integral circulației la finalul lunii iulie. Gabriela Firea: Este ultimul termen pe care îl accept

Pasajul rutier de la Piața Sudului va fi redat integral circulației până la sfârșitul lunii iulie, au dat asigurări reprezentanții asocierii Astaldi-Euroconstruct, într-o întrevedere cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

"Vreau să fie clar pentru toată lumea că acesta este ultimul termen pe care îl accept! Trebuie să înțelegeți că finalizarea acestui pasaj nu este doar o provocare pentru mine, ci și o responsabilitate pe care o avem cu toții față de bucureștenii care locuiesc în zonă sau tranzitează intersecția de la Piața Sudului. De aceea vă cer să luați toate măsurile necesare pentru a nu mai exista întârzieri în derularea lucrărilor", a declarat Firea, conform unui comunicat de presă.

Edilul șef al Capitalei i-a cerut constructorului să demareze de urgență procedurile de comandă a materialelor și echipamentelor necesare finalizării pasajului, având în vedere că acestea trebuie importate.

Pasajul Rutier Piața Sudului este o lucrare care asigură fluidizarea traficului pe direcția inelului principal și pe arterele adiacente inelului median al municipiului București și presupune realizarea unui pasaj subteran pe direcția Calea Văcărești — str. Nițu Vasile, cu câte două benzi de circulație pe sens, a patru pasaje pietonale, refacerea liniei de tramvai, lucrări de modernizare a carosabilului, a utilităților etc.

Cele mai citite

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a luat decizia finală

Premierul spaniol Pedro Sánchez a declarat luni că va rămâne în funcție, după o perioadă de reflecție, notează Euronews. Sánchez a șocat țara miercuri, anunțând...

Fascinația Jackpot-urilor: povești reale din Las Vegas și legende din lumea filmului

În fiecare domeniu există cuvinte specializate care își fac loc în limbajul uzual și devin cunoscute pentru toată lumea. Un astfel de cuvânt este...
Ultima oră
Pe aceeași temă