17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPakistan: Cel puțin 20 de persoane ucise într-un atentat

Pakistan: Cel puțin 20 de persoane ucise într-un atentat

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi 40 rănite într-un atentat cu bombă care a avut loc sâmbătă într-o piaţă dintr-un sector majoritar şiit în zone tribale din nord-vestul Pakistanului, au afirmat oficiali, potrivit AFP.

Atentatul, revendicat de talibanii pakistanezi, a avut loc într-o piaţă de legume aglomerată din Parachinar, principalul oraş din districtul tribal Kurram, în apropiere de frontiera cu Afganistanul.

Primul bilanţ era de 13 morţi. Peste 40 de persoane au fost rănite în atentat, 12 fiind în stare gravă, potrivit guvernatorului provinciei Khyber Pakhtunkhwa, Iqbal Zafar Jhagra.

Un responsabil al administraţiei din Parachinar a precizat că explozia a fost provocată de o bombă rudimentară ascunsă într-o ladă de legume.

Armata pakistaneză a anunţat că mai mulţi militari au fost trimişi la faţa locului şi au închis locul atentatului.

Într-un apel telefonic pentru AFP, facţiunea Hakimullah Mehsud a talibanilor pakistanezi, Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), a revendicat atentatul.

"Atacul a urmărit să răzbune moartea unora dintre ai noştri, ucişi de forţele de securitate, şi să dea o lecţie şiiţilor pentru sprijinul lor pentru Bashar al-Assad", preşedintele sirian provenit din minoritatea alawită, a afirmat purtătorul de cuvânt al grupului, Qari Saifullah.

Hakimullah Mehsud poartă numele unui comandant taliban ucis de o dronă americană în noiembrie 2013.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Începe Festivalul Culturii Române de la Cracovia, organizat de ICR Varșovia. Cea de-a XIV-a ediție stă sub semnul schimbărilor din 1989

În perioada 8-12 mai 2024, Institutul Cultural Român (ICR) de la Varșovia va marca 35 de ani de la prăbușirea regimurilor comuniste din Europa...

Pericol de inundații în județele Neamț și Iași! Hidrologii au instituit codul portocaliu

Hidrologii au instituit un cod portocaliu de inundaţii, valabil până la ora 23:00 pe râuri mici din judeţele Neamţ şi Iaşi. Potrivit Institutului Naţional de...

Macron îl invită pe liderul chinez Xi să viziteze Pirineii

Președintele Franței l-a găzduit marți pe liderul Chinei într-o trecătoare izolată din Pirinei, după ce Xi a vizitat Parisul, într-o călătorie dominată de disputele...
Ultima oră
Pe aceeași temă