14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialO rețea de proxenetism a fost destructurată și cinci persoane au fost...

O rețea de proxenetism a fost destructurată și cinci persoane au fost arestate în Capitală. De la masaj erotic la sex pe bani. Clienții plăteau cu cardul

UPDATE 18,10: În urma anchetei care a dus la destructurarea reţelei de proxenetism din Bucureşti, poliţiştii au descoperit că toţi clienţii primeau bon fiscal pentru serviciile sexuale de care beneficiau și chiar puteau plăti cu cardul, informează Mediafax.

La rândul lor, proxeneţii plăteau taxe şi impozite la stat pentru veniturile obţinute.


Poliţiştii din Capitală au destructurat vineri o reţea de proxenetism care îşi desfăşura activitatea în Sectorul 4. Au fost făcute percheziţii şi duse la audieri 34 de persoane, din care cinci au fost reţinute.

Este vorba despre două saloane de masaj erotic cu circuit închis, unde angajatele întreţineau raporturi sexuale cu clienţii, pentru sume cuprinse între 300 şi 500 de lei. Aici, clienţii, care erau străini, erau aduşi de taximetrişti.

Conform unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au destructurat o grupare specializată în săvârşirea infracţiunii de proxenetism, care acţiona în Sectorul 4. Vineri, poliţiştii au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domicialiară şi 34 de mandate de aducere.

Poliţiştii au ridicat documente contabile ale firmei, obiecte, un autoturism de teren în valoare de aproximativ 20.000 de euro, asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător, iar cinci persoane au fost reţinute. Cercetările sunt coordonate de Parchetul Judecătoriei Sectorului 4, iar persoanele reţinute vor fi duse în instanță cu propunere de arestare preventivă.

 Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR. Conform unor surse judiciare citate de News.ro, este vorba despre saloanele Alteza şi Mademoiselle Erotic, iar clienţii unui hotel care doreau astfel de servicii erau puşi în legătură cu taximetrişti care îi transportau la saloane. Serviciile se regăseau într-un meniu, plecau de la 300 de lei şi puteau ajunge şi până la 10.000 de lei, iar plata se făcea doar cu cardul. Erau acceptaţi doar clienţi străini sau cunoscuţi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...
Ultima oră
Pe aceeași temă