16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialNuntă fastuoasă la Vaslui. Prefectul Andrei Puică s-a căsătorit la 37 de...

Nuntă fastuoasă la Vaslui. Prefectul Andrei Puică s-a căsătorit la 37 de ani

Prefectul de Vaslui, Andrei Puică, s-a căsătorit la sfârşitul acestei săptămâni cu o tânără inspector la Curtea de Conturi, în cadrul unei ceremonii religioase care a avut loc la o mănăstire din sudul judeţului, urmată de o nuntă la un local din Vaslui, cu sute de invitaţi şi patru perechi de naşi.

Prefectul de Vaslui, Andrei Puică, a spus adio burlăciei la vârsta de 37 de ani, după ce a întâlnit o frumoasă tânără din municipiul Vaslui, inspector al Curţii de Conturi a României, cu care a decis să se căsătorească.

După ce, în urmă cu o săptămână, a spus un hotărât "Da" în faţa ofiţerului de stare civilă, respectiv primarul de Vaslui, Vasile Pavăl, prefectul judeţului şi proaspăta sa soţie şi-au unit destinele şi religios, sâmbătă, în faţa preotului bisericii de la Mănăstirea Bujoreni.

Evenimentul a fost urmat, seara, de petrecerea de nuntă, organizată la restaurantul cu cea mai mare capacitate din Vaslui pentru a face loc la masă sutelor de invitaţi, printre care şefi de instituţii, colegi de-ai celor doi miri şi prieteni de-ai acestora.

Proaspătul cuplu de căsătoriţi a avut patru perechi naşi, însă fără a fi vorba de nume sonore.

Invitaţii au întins, printre altele, hore moldoveneşti pe ritmurile formaţiei "Provincialii", fiind încântaţi şi de dansurile populare ale ansamblului "Trandafir de la Moldova” din Huşi. Evident, nu a lipsit nici tradiţionalul furat al miresei, care a fost răsplătit din plin de către mire. Distracţia s-a încheiat spre dimineaţă, cu un superb tort glazurat cu ciocolată albă şi ornat cu trandafiri roşii de marţipan.

Andrei Puică este prefect al judeţului Vaslui din martie 2014, la propunerea PSD, după ce, timp de aproape doi ani, a ocupat postul de subprefect.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...
Ultima oră
Pe aceeași temă