11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMinistrul britanic de Externe crede că Vladimir Putin este în spatele tuturor...

Ministrul britanic de Externe crede că Vladimir Putin este în spatele tuturor acțiunilor sordide legate de alegeri

Marea Britanie se teme de intervenția Rusiei în alegeri, de partea laburiștilor. „Există posibilitatea reală ca Rusia să încerce să intervină în alegerile de luna viitoare”, a declarat ministrul de Externe, Boris Johnson. Acesta consideră că Vladimir Putin ar fi bucuro dacă Partidul Laburist al lui Jeremy Corbyn ar câștiga alegerile din 8 iunie. Sau măcar să-și păstreze fotoliile. „Credem în mod clar că așa a procedat în America, este în mod evident că a făcut la fel și în Franța, în Balcanii Occidentali. Putin se află în spatele acestor acțiuni sordide, așa că trebuie să fim vigilenți”, a afirmat Johnson. Potrivit ministrului britanic, „Putin dorește să submineze credința în democrație și face totul pentru a discredita orice proces democratic”.

În privința negocierilor pentru Brexit, Johnson consideră că mai degrabă blocul comunitar ar trebui să plătească Marii Britanii pentru că a contribuit la atât de multe active ale UE.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă