25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMETEO Cum va fi vremea, vineri, în Bucureşti şi în ţară

METEO Cum va fi vremea, vineri, în Bucureşti şi în ţară

La sfârşitul săptămânii, e va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sud-vestice va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată, informează ANM.

Cerul va fi variabil, în Bucureşti, cu unele înnorări pe parcursul nopţii. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 12…13 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, spre 10…11 grade.

 

În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, vremea se va răci şi va deveni răcoroasă, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, va ploua, şi sub formă de aversă, şi vor fi posibile descărcări electrice, mai ales seara şi noaptea, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi a Transilvaniei şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

În jumătatea de sud a ţării cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp.  La munte, în general, la altitudini mai mari de 1500m, temporar, cu precădere în a doua parte a intervalului, vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.  Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, unde la rafală se vor depăşi 65 … 70 km/h, dar pe arii restrânse şi la viteze mai mici şi în celelalte regiuni, cu precădere în sud şi în nord-est. Temperaturile maxime se vor situa între 11 grade, pe spaţii mici, în reigunile intracarpatice şi 25…26 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 3 şi 13 grade.

Cele mai citite

VIDEO. Poli Iași obține victoria în partida cu FC Hermannstadt

Într-un meci tensionat din cadrul etapei a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal, Politehnica Iași a reușit să învingă echipa FC Hermannstadt...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă