15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialMarea Britanie le recomandă străinilor care nu au mijloace de trai să...

Marea Britanie le recomandă străinilor care nu au mijloace de trai să plece în alte țări din UE

Ministerul britanic de Interne a avertizat cetățenii europeni aflați în centrele de detenție și care nu au resurse să se întrețină singuri că ar fi mai bine pentru ei să părăsească de bunăvoie Marea Britanie pentru a nu deveni cerșetori în această țară, relatează, luni, publicațiile The Guardian și El Mundo, citate de Agerpres.

Într-o scrisoare a Ministerului britanic de Interne, datată 18 octombrie și trimisă unui cetățean român aflat într-un centru de detenție, acesta este informat că i-a fost respinsă cererea de a primi o locuință în regim de urgență care i-ar fi permis să beneficieze de eliberarea condiționată.

''Poți evita să devii un cerșetor dacă te întorci în România sau într-un alt stat membru al UE unde poți beneficia deplin de Convenția Europeană a Drepturilor Omului'', i se precizează românului în scrisoarea la care a avut acces publicația The Observer, fiind posibil ca documente similare să fi fost trimise și altor cetățeni europeni aflați în aceeași situație.

Românului care a primit această scrisoare i se mai amintește că are ''dreptul să călătorească liber, să trăiască și să studieze în orice alt stat membru al UE'', o remarcă ce pare a fi o referire la Brexit.

Arestările persoanelor aflate în Marea Britanie fără acte în regulă și expulzările s-au intensificat după referendumul din iunie anul trecut la care britanicii au votat majoritar pentru ieșirea din UE, fapt care a stârnit unele critici că executivul condus de Theresa May ar fi pornit o campanie împotriva imigranților ilegali în contextul 'mediului ostil' creat după acel referendum.

Conform datelor oficiale, de atunci și până în iulie 2017 au fost expulzați 5.301 cetățeni comunitari.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă