20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialLudovic Orban, vizită oficială în SUA

Ludovic Orban, vizită oficială în SUA

Preşedintele PNL şi alţi membri ai conducerii formaţiunii liberale vor face, în perioada 10-19 noiembrie, o vizită în SUA, urmând să aibă întâlniri cu membri ai Congresului şi Senatului, cu înalţi oficiali ai Departamentului de Stat, cu reprezentanţi ai think tank-urilor, mediului de afaceri şi ai comunităţii româneşti din Statele Unite, potrivit News.ro.

”Reprezentanţii PNL vor vizita Washington, Maryland, Philadelphia, New York şi Atlanta, unde vor avea întâlniri cu membri ai Congresului şi Senatului Statelor Unite ale Americii, înalţi oficiali ai Departamentului de Stat al SUA, reprezentanţi ai think tank-urilor, mediului de afaceri şi ai comunităţii româneşti din SUA. Consolidarea parteneriatului special pe care România îl are cu Statele Unite ale Americii este o componentă prioritară în viziunea politicii externe a PNL, iar în acest sens PNL va accentua dezvoltarea relaţiilor bilaterale în mai multe domenii de convergenţă. Totodată, PNL consideră extrem de importantă relaţia cu Diaspora românească din SUA, o resursă vitală în dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor cu SUA şi, deopotrivă, o resursă esenţială în dezvoltarea României”, se arată într-un comunicat al PNL.

 

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

CFR Cluj – Rapid 3-2. Giuleștenii rămân fără victorie în play-off

CFR Cluj a câștigat derby-ul alb-vișiniu disputat pe teren propriu împotriva Rapidului cu scorul de 3-2 și și-a consolidat poziția a doua în clasamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă