12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialLegea plafonării comisioanelor interbancare, aprobată de Parlament

Legea plafonării comisioanelor interbancare, aprobată de Parlament

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu a declarat, joi, că legea plafonării comisioanelor interbancare pentru tranzacţiile cu carduri a fost aprobată de plenul Parlamentului şi urmează să fie transmisă preşedintelui Klaus Iohannis, pentru a fi promulgată, informează Mediafax.

“Legea plafonării comisioanelor interbancare a fost aprobată în plenul Parlamentului şi va fi transmisă preşedintelui pentru promulgare. Trebuie să ne asigurăm că reuşim să implementăm în mod clar legislaţia”, a afirmat Chiriţoiu la conferinţa Mediafax Talks about Competition.

El speră ca în următoarele luni, după publicarea legii în Monitorul Oficial, să fie aprobate şi normele de aplicare, astfel încât anul viitor, când intră în vigoare aceste prevederi şi la nivel european, legislaţia să fie aplicată coerent la nivel naţional.

Parlamentul European a aprobat săptămâna trecută un proiect de regulament propus de CE privind plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacţiile cu carduri, măsură estimată să genereze economii anuale de aproape 6 miliarde de euro pentru comercianţi şi de 730 milioane de euro pentru consumatori.

Regulamentul are nevoie şi de aprobarea formală a Consiliului UE.

Documentul stipulează plafonarea comisioanelor pe care băncile le încasează la procesarea tranzacţiilor cu carduri la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, atât pentru tranzacţiile transfrontaliere, cât şi pentru operaţiunile naţionale.

În România, legea pe această temă stipulează şi limitarea încasărilor şi plăţilor zilnice în numerar efectuate de operatorii economici către sau de la persoane fizice, la 5.000 lei/persoană, respectiv 10.000 lei/persoană.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă