15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialHamas a creat o "armată populară”

Hamas a creat o “armată populară”

Islamiștii mișcării Hamas au anunţat că au creat o "armată populară" în Fâşia Gaza, după ce această regiune a fost devastată de trei ofensive israeliene. Astfel, membrii Hamas încearcă să pregătească o ripostă în cazul unei noi confruntări cu Israelul.

Potrivit Mediafax, în cursul unor festivităţi de la tabăra de refugiaţi Jabaliya în Fâșia Gaza, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Al-Qassam, aripa militară a mişcării islamiste, a salutat formarea a 2.500 de recruţi care reprezintă primul contingent al armatei populare pentru a elibera Moscheea al-Aqsa şi Palestina".

La rândul său, Mohammed Abou Askar, un lider al Hamas, a afirmat că mişcarea islamistă "pregăteşte şi contribuie la instruirea armatei, pentru ca poporul nostru să fie pregătit pentru eventuale confruntări cu ocupantul" israelian.

"Înscrierile sunt deschise atât pentru tineri cu o vârstă de peste 20 de ani, cât şi pentru persoane mai în vârstă", a adăugat el.

În ultimele zile, incidentele violente dintre palestinieni şi forţele de ordine israeliene s-au intensifical în Ierusalimul de Est, provocând rănirea şi moartea a zeci de persoane, mai arată Mediafax.

Astfel, o persoană, a zecea din iulie, a murit vineri, din cauza rănilor cauzate miercuri de un atac cu o maşină, al cărui autor, un palestinian, a fost omorât pe loc.

Cele mai citite

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...
Ultima oră
Pe aceeași temă