11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialGuvernul vrea să treacă Institutul Cantacuzino la ministerul Apărării

Guvernul vrea să treacă Institutul Cantacuzino la ministerul Apărării

Premierul Mihai Tudose le-a cerut, miercuri, miniştrilor Apărării şi Sănătăţii să elaboreze în decurs de o lună un proiect de act normativ privind trecerea Institutului Cantacuzino în subordinea MApN.

"Domnule ministru Bodog (…) vă rog ca împreună cu domnul ministru Ţuţuianu în maxim o lună Institutul Cantacuzino să devină parte componentă a Ministerului Apărării Naţionale, fiindcă cu demersurile specialiştilor de acolo ne-am lămurit. Poate o mână mai de fier mai militarizată un pic poate să aibă în sfârşit rezultate", a declarat premierul, joi, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Tudose s-a îndreptat spre ministrul Apărării şi l-a întrebat: "Vă ajunge o lună, domnule ministru, să preluaţi ?".

Adrian Ţuţuianu a spus că sarcina va fi preluată şi deja există un plan privind preluarea la MApN a institutului.

"Dacă e sarcină, o preluăm. Am şi gândit cum ar putea fi organizat şi am făcut şi o evaluare prealabilă cu specialiştii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Direcţia Medicală. Evident că nu am toate datele ca să mă pronunţ acum. Eu vă propun ca împreună cu domnul ministru Bodog, pe baza materialului de control pe care dânsul l-a făcut, în două săptămâni de zile, maxim trei, daţi-ne trei totuşi, să venim în Guvern cu un proiect de act normativ prin care să-l preluăm şi să-l transformăm într-o unitate militară, cu conducere militară şi, sigur, cu angajaţi care răspund criteriilor profesionale necesare unui asemenea institut. Ne asumăm această chestiune, e delicată, dar ne-o asumăm", a mai declarat ministrul Apărării.

Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă