15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialFostul senator Dan Șova, explicație după ce a fost prins că a...

Fostul senator Dan Șova, explicație după ce a fost prins că a sărit rândul la permise: Am intrat pe uşa principală şi m-am dus la un ghişeu gol

Fostul senator Dan Şova a declarat, luni, referitor la acuzaţiile potrivit cărora ar fi fost ajutat să intre în faţă la coada de la permise, după modelul șefului Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că şi-a făcut dosarul cu o săptămână înainte şi că s-a dus la un ghişeu gol.

"Mi-am făcut dosarul ca orice cetăţean al României, cu o săptămână înainte să mă prezint. În ziua în care am fost acolo, am intrat pe uşa principală şi m-am dus la un ghişeu la care nu se afla nici măcar o persoană. Un ghişeu gol. Cel care a scris ce a scris, nu ştiu cine a scris, solicitaţi-i o poză cu persoană la coadă în faţa căreia m-am băgat", a declarat fostul senator Dan Şova, la ieşirea de la instanţa supremă.

Doi lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) sunt cercetaţi disciplinar după ce ar fi facilitat preschimbarea permisului de conducere pentru fostul senator PSD, Dan Şova, a anunţat vineri DRPCIV.

"În urma aspectelor semnalate în data de 06.04.2017, cu referire la activitatea de preschimbare a permiselor de conducere de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului jud. Ilfov, la nivelul unităţii noastre s-au declanşat încă din cursul serii de ieri verificări ale acestor aspecte.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că doi lucrători din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, respectiv DRPCIV ar fi facilitat efectuarea unei operaţiuni de preschimbare a permisului de conducere al unei persoane. Precizăm că nicio persoană cu funcţie de conducere nu a avut cunoştinţă de această situaţie. Având vedere aceste aspecte, a fost declanşată procedura de cercetare disciplinară care va stabili existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare şi aplicarea, după caz, a sancţiunilor, conform prevederilor legale", se arată într-un comunicat de presă al DRPCIV.

Fostul parlamentar a fost surprins în timp ce ar fi fost ajutat să "sară' rândul pentru a-si preschimba permisul auto. Deputatul USR Cornel Zainea a postat pe Facebook mai multe fotografii în acest sens.



Citește și: FOTO. Dan Șova, pe urmele lui Tăriceanu la DRPCIV. Doi lucrători, cercetați pentru l-ar fi ajutat pe fostul senator "să sară rândul" pentru permisul auto

Doi lucrători ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) sunt cercetaţi disciplinar după ce ar fi facilitat preschimbarea permisului de conducere pentru fostul senator PSD, Dan Şova, anunţă DRPCIV.

 

 

Cele mai citite

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Presiunile asupra prețurilor la energia electrică au afectat veniturile Hidroelectrica

Veniturile Grupului Hidroelectrica au înregistrat o reducere de 22 la sută pentru primul trimestru al anului 2024, comparativ cu primul trimestru al anului 2023,...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă