27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialFormula 1: Organizatorii Marelui Premiu al Europei vor să renunţe la găzduirea...

Formula 1: Organizatorii Marelui Premiu al Europei vor să renunţe la găzduirea cursei de la Valencia

Organizatorii Marelui Premiu de Formula 1 al Europei caută cu disperare o cale de a pune capăt contractului pe care îl au cu deţinătorul drepturilor comerciale ale F1, Bernie Ecclestone, pentru găzduirea cursei de la Valencia, potrivit Mediafax.

Autorităţile din oraşul port la Marea Mediterană au ajuns la concluzia că nu mai pot suporta costurile ridicate pentru a organiza cursa de pe circuitul stradal din Valencia, dar Ecclestone a refuzat categoric să rezilieze contractul cu doi ani mai devreme decât data prevăzută în înţelegere, informează cotidianul El Periodico.

Sursa citată precizează că organizatorii cheltuie anual 30 de milioane de euro pentru acest eveniment, incluzând taxa de 18 milioane de euro plătită companiei lui Ecclestone şi costurile de construire şi demontare a circuitului stradal, în condiţiile în care numai zece milioane de euro sunt acoperite din vânzarea biletelor.

Audienţa Marelui Premiu al Europei a scăzut în ultimul timp de la 112.000 de spectatori în 2008 la 75.000 anul acesta.

Ecclestone le-a comunicat autorităţilor locale că trebuie să găsească un alt promotor şi o altă gazdă, El Periodico precizând că există negocieri în acest sens cu circuitul de la Alcaniz şi cu cel de la Portimao din Portugalia.

Pe de altă parte, primarul Valenciei, Rita Barbera, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Ferrari pentru a discuta despre construirea unui parc tematic de genul celui inaugurat de curând la Abu Dhabi.

Cele mai citite

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Analiză: Trei din patru companii nu reușesc să gestioneze în mod eficient mobilitatea resurselor umane

Doar unul din patru angajatori (25%) dispune de o funcție de mobilitate pe deplin dezvoltată, iar trei sferturi (75%) nu reușesc să profite de...

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...
Ultima oră
Pe aceeași temă