12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialFormula 1: McLaren-Honda şi-a prezentat noul său monopost

Formula 1: McLaren-Honda şi-a prezentat noul său monopost

 

Scuderia de Formula 1 McLaren-Honda şi-a prezentat ieri, pe internet, noul său monopost, MP4-31, cu care speră să uite cât mai curând sezonul 2015, unul catastrofal, încheiat pe locul 9, penultimul, în ierarhia mondială. 

Acest nou monopost va fi singurul care va utiliza noul motor Honda RA616H, un V6 turbo hibrid pe care Ron Dennis, patronul scuderiei McLaren, a dorit să-l păstreze în exclusivitate, împotriva părerii partenerului său nipon. Într-un comunicat, scuderia evocă numeroase inovaţii şi „soluţii aerodinamice remarcabil de elegante“ în jurul unei integrări eficiente a motorului japonez, cel mai mic din circuit, dar mai puţin puternic decât anul trecut.

McLaren a câştigat opt titluri mondiale la constructori între 1974 şi 1998 plus 12 titluri la piloţi între 1974 şi 2008 (Lewis Hamilton). Echipa nu a mai câştigat de la Grand Prix-ul Braziliei 2012 (Jenson Button) şi nu s-a mai întâlnit cu podiumul de la Grand Prix-ul Australiei 2014, acum doi ani. Monopostul este tot unul complet negru, ca şi în 2015, fără vreun sponsor sau parteneri tehnici afişaţi.

Cei doi campioni mondiali Fernando Alonso şi Jenson Button şi-au păstrat locurile la McLaren-Honda, însă acest an 2016 va fi decisiv în privinţa viitorului lor personal în Formula 1.

Singura informaţie venită de la McLaren în această săptămână de pregătire înaintea testelor de la Barcelona, care debutează luni pe circuitul catalan, este venirea japonezului Nobuharu Matsushita ca pilot de încercare şi dezvoltare, alături de Alonso, Button şi belgianul Stoffel Vandoorne, pilotul de rezervă.

În vârstă de 22 ani, Matsushita, venit pe filiera piloţilor Honda, vizează titlul în GP2, cu scuderia ART GP, şi va petrece zile întregi în simulator pentru a aduce informaţii suplimentare inginerilor scuderiei anglo-japoneze.   

Cele mai citite

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...

Rusia îl urmărește penal pe președintele ucrainean Zelenski

Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă