13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialDupă România, Polonia anunţă măsuri de protecţie a afacerilor locale

După România, Polonia anunţă măsuri de protecţie a afacerilor locale

În vreme ce ţara noastră obligă marile lanţuri de magazine să se aprovizioneze și cu produse alimentare de proveniență autohtonă, Polonia a anunţat recent că va introduce un “impozit pe supermarketuri” pentru a-i susţine pe micii comercianţi.

La scurt timp după ce a pre­șe­dintele Iohannis a promulgat legea prin care magazinele ­mari sunt obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare de proveniență autohtonă, pe lanțul scurt, în proporție de cel puțin 51% din volum de marfă pe raft, un alt stat membru al UE, din fostul bloc socialist, anunţă că va lua măsuri pentru a-și proteja  micile afaceri din comerţ.

Președintele polonez Andrzej Duda a promulgat sâmbătă legea prin care va fi introdusă, de la 1 septembrie, o nouă taxă progresivă pe comerţul cu amănuntul, conform AFP. Astfel, se va aplica un impozit de 0,8% pe cifra de afaceri a companiilor cu o cifră de afaceri lunară mai mică de 170 milioane zloți (circa 38,3 milioane euro) și de 1,4% pentru societățile care realizează o cifră de afaceri mai mare decât suma menționată. Societățile de distribuție care au o cifră de afaceri lunară mai mică de 17 milioane zloți vor fi scutite de la plata noii taxe. Argumentul – noul impozit va garanta “egalitatea de drepturi și de șanse a micilor comercianți polonezi în raport cu marii jucători din sectorul distribuției”, respectiv marile lanțuri străine care au o prezență puternică în Polonia. Banii astfel strânși la buget ar putea susţine promisiunile electorale ale guvernului polonez, de a acorda o alocație lunară de 50 de zloți (112 euro) familiilor cu cel puțin doi copii. 

Cum era de așteptat, organizația companiilor poloneze din sectorul comerțului și distribuției (POHiD), care reprezintă interesele marilor lanţuri de magazine (Auchan, Carrefour, Lidl, Metro, Tesco etc.) a anunțat că va recurge la toate mijloacele juridice și instituționale pentru a denunța noua măsură fiscală.    

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă