11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDragnea ar putea înființa o comisie parlamentară, în cazul fostului ofițer SRI...

Dragnea ar putea înființa o comisie parlamentară, în cazul fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, cercetat în dosarul Black Cube. Dragomir a susținut că Florian Coldea ar fi ordonat arestări, iar foarte mulți politicieni, jurnaliști și oameni de afaceri au fost interceptați timp de cinci ani

Șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, marți, că ar putea fi înființată o comisie parlamentară care să ancheteze o serie de acuzații lansate de Daniel Dragomir, un fost ofițer din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), cercetat în dosarul Black Cube.

„Eu cred că Comisia SRI va trebui să îl cheme rapid pe acest domn, Dragomir. Asemenea afirmații nu pot fi făcute în spațiul public fără să fie audiat de Comisia de control a SRI sau chiar să se înființeze o altă comisie de anchetă. Va fi chemat la comisia SRI după ce va fi ales noul președinte al comisiei”, a spus șeful PSD, marți.

Precizarea vine după ce Daniel Dragomir a susținut, luni seară, la Antena 3, că Florian Coldea ar fi ordonat arestări. Totodată, el a acuzat că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și directorul operativ al SRI ar fi avut colaborări, pentru a obține sentințe favorabile în Justiție.



„Ofițerii SRI făceau rechizitoriile, iar bravii procurori DNA le luau le contrasemnau și le trimiteau în instanță. Sperau că cei din câmpul tactic să dea decizii favorabile. SRI dădeau bilețele și erau dictate complete de judecată. Erau relații personale între judecători și ofițeri care erau implicați în câmpul tactic. Dumbravă sprijinea judecătorii să ajungă în poziții. A fost și prin șantaj cum ar fi fost arhivă SIPA. Au fost și ofițeri acoperiți în justiție. Când vorbim de ofițeri acoperiți între procurori și judecători se încalcă grav Constituția", a susținut fostul ofițer SRI.

Totodată, el a mai susținut că politicieni, oameni de afaceri sau jurnalişti ar fi fost interceptaţi pe mandate de siguranţă naţională, timp de cinci ani. 

„În 2009-2013, mai mulţi oamenii de afaceri, politicieni, oameni din societatea civilă şi media au fost interceptări pe mandate de siguranţă naţionale pentru activităţi conexe activităţilor teroriste. Repet, oameni politici, de afaceri şi jurnalişti au fost interceptaţi timp de 5 ani continuu, invocându-se chestiuni conexe activităţilor teroriste. Mai mult, toate aceste mandate au fost aprobate, avizate şi transmise de fosta şefă a Parchetului General, doamna Kovesi. În 2014, mandatele se obţin 6 luni, după care se pot prelungi 3 luni, s-au obtinut mandate succesive”, a mai spus Daniel Dragomir, potrivit Mediafax.



 

 

 Interceptările s-ar fi făcut în baza prevederilor legii 535 / 2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului şi în baza legii 51 / 1991 privind securitatea naţională a României..

„În martie 214, doamna Kovesi face o solicitare către Înalta Curte , cu şapca de şef al DNA, şi cere aceste mandate, pentru a-i rezolva pe aceştia oameni, nu din perspectiva terorismului, ci a corupţiei. (…) Şefa DNA solicită aşadar după cinci ani de la momentul când semnase pentru aceste mandate şi prelungirea lor, chiar dacă în acea perioadă nu a văzut că e ceva important, dacă era ceva de corupţie nu l-a sesizat pe domnul Morar (n.r.: procuror şef al DNA în acea perioadă)?", a mai acuzat el.

 Daniel Dragomir a fost arestat în septembrie 2016, pentru 30 de zile, în dosarul Back Cube, privind spionarea și hărțuirea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. El a fost acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive și programe informatice, instigare la fals informatic, în formă continuată și instigare la violarea secretului corespondenței. 



 

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă