Echipa de arheologi formată din Gheorghe Petrov, Horațiu Groza, Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu și Marius Oprea a reușit să identifice mormintele a doi partizani uciși într-o confruntare din 9 martie 1949 cu trupele de Securitate. Cei doi au fost uciși în stil mafiot și apoi îngropați în satul Mesentea, din județul Alba.
La fața locului, pe lângă arheologii care au reprezentat Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, a sosit și procurorul militar Viorel Siserman, care va ancheta modul în care au fost asasinați cei doi luptători. Osemintele lor vor fi depuse la Institutul de Medicină Legală din Alba Iulia.
„Am fi vrut să îi înmormântăm în Cimitirul Eroilor, însă reprezentanții Oficiului pentru Cultul Eroilor ne-au răspuns că nu se poate. Culmea, securiștii care i-au executat pot fi, după legea de specialitate, îngropați în Cimitirul Eroilor, dar victimele lor nu!“, a declarat, revoltat, arheologul Gheorghe Petrov.
„Vom încerca să promovăm, prin intermediul Institutului, o modificare legislativă, care să permită înmormântarea în cimitirele eroilor a celor care au luptat împotriva comunismului, indiferent de apartenența lor politică. Bineînțeles, nu se vor bucura de o asemenea cinstire autorii de asasinate politice, cei care au comis crime de război sau crime împotriva umanității“, a spus istoricul Marius Oprea.
Cu arma în mână, împotriva comunismului
Gheorghe Petrov a realizat un documentar care arată că ”Fenomenul rezistenței armate anticomuniste a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei. Cele mai multe formaţiuni care s-au opus regimului comunist, de orientări ideologice diverse, au existat în zona Munţilor Apuseni, pe teritoriul fostelor judeţe Alba, Turda şi Cluj. Una din aceste organizații a fost și cea condusă de către Ștefan Popa, fiu de preot ortodox, născut la 17 oct. 1920 în satul Decea, com. Mirăslău, jud. Alba. Acesta a fost sublocotenent în Armata Română și veteran de război. După terminarea războiului și întoarcerea de pe front s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj. Ca student, și-a manifestat sub diferite forme opoziția față de regimul politic instaurat în țară. Din acest motiv, în primăvara anului 1948, când era student în anul III, era căutat de Siguranță, fiind dat în urmărire pe țară. În aprilie 1949 a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar din Cluj la 15 ani de muncă silnică. Pentru a scăpa de arestare s-a refugiat în Munții Apuseni, în zona Vârfului Capra, situat în apropiere de comuna Întregalde, județul Alba. Aici a pus bazele unui grup de rezistență armată anticomunistă, creându-și rețele de susținere în mai multe localități din zonă”.
Acest grup de rezistență anticomunistă a fost, alături de alte formațiuni ale luptătorilor din munți, ținta unei ofensive a trupelor de Securitate derulate împotriva opozanților regimului comunist.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, după confruntarea armată de la Bistra-Groși din 4 martie 1949, când organizația anticomunistă Frontul Apărării Naționale condusă de maiorul Nicolae Dabija a fost destructurată, Securitatea a întreprins o serie de ample acțiuni pentru capturarea partizanilor care au reușit să scape din acea înfruntare, precum și pentru arestarea tuturor celor care i-au susținut. În această campanie represivă, un obiectiv important al Securității a fost și anihilarea grupării conduse de Ștefan Popa, care colaborase cu maiorul Dabija și dorea unirea tuturor organizațiilor anticomuniste din zona Apusenilor.
Îndeplinirea acestui obiectiv a căzut în sarcina Direcției Regionale de Securitate Sibiu, condusă în acea perioadă de locotenent-colonel Gheorghe Crăciun.
Cum a fost anihilat grupul lui Ștefan Popa
Ca urmare a planurilor de măsuri adoptate de comandanții Secu-rității, în Munții Apuseni au fost deplasate efective din trupele de securitate și numeroase cadre operative din structurile teritoriale subordonate Direcției Regionale de Securitate Sibiu.
Operațiunile din teren au fost coordonate personal de către locotenent-colonelul Gheorghe Crăciun. În ziua de 6 martie a fost încercuită zona Muntelui Capra, unde gruparea lui Ștefan Popa își avea baza și adăpostul principal într-o peșteră. Partizanii au reușit să spargă încercuirea și o parte dintre ei s-au retras pe Valea Cricăului, într-o poiană situată sub Muntele Piatra Craivii. Poiana este cunoscută de localnici sub denumirea de Bogoloaia.
Aici, în ziua de 8 martie, cinci partizani au fost surprinși într-o locuință sezonieră, care era folosită de moții din partea locului în timpul verii. A avut loc o confruntare armată în urma căreia trei partizani au fost împușcați și doi luați prizonieri. Între cei uciși s-a aflat și Ștefan Popa, conducătorul organizației.
Pe baza informațiilor obținute prin tortură de la prizonierii capturați la Bogoloaia, securiștii au aflat că într-o casă din satul Mesentea erau adăpostiți alți doi membri ai organizației, Traian Mârza și Traian Gligor Traian.
”Ca urmare, eforturile Securității s-au concentrat asupra acestui obiectiv. În dimineața zilei de miercuri, 9 martie 1949, șapte cadre de Securitate au înconjurat casa, fiind trimisă o femeie înainte pentru a verifica ușa de intrare. Aceasta fiind încuiată, s-a încercat forțarea ei de către securiști, care au fost întâmpinați din interior cu focuri de armă. Retrăgându-se pe poziții prielnice, cadrele de Securitate au deschis foc asupra imobilului. Văzându-se că cei doi partizani baricadați în interior nu cedează, s-a cerut sprijin de la Alba Iulia, de unde au venit 25 de persoane din partea Miliției, care s-au alăturat securiștilor aflați la fața locului. Asediul asupra casei a continuat cu forțe sporite, însă partizanii nu au vrut să renunțe la luptă. Ca urmare, prin Direcția Regională de Securitate Sibiu s-a cerut sprijin militar garnizoanei din Alba Iulia, care a trimis un tun anticar și o formațiune de militari, care s-au alăturat în teren efectivelor de la Securitate și Miliție. Obiectivul a continuat să fie atacat cu tot armamentul din dotare, asupra casei fiind aruncate zeci de grenade ofensive și incendiare. În jurul orei 17.00, cei din interior au încetat să mai răspundă cu foc. Pe acest fond de acalmie au fost aduși doi localnici, care au fost obligați să intre în casă pentru a verifica situația. Aceștia au ieșit după scurt timp afară cu armele partizanilor, anunțând că cei doi sunt morți. La verificarea trupurilor, s-a constatat că Mârza era decedat, iar Gligor grav rănit. După afirmațiile martorilor, pentru a-i grăbi moartea, un securist a mai tras în capul lui Gligor Traian două focuri de armă“, spune Gheorghe Petrov, care a reușit, cu ajutorul documentelor de arhivă și a relatărilor martorilor, să reconstituie firul poveștii.
El mai spune că în seara acelei zile, precum și în cursul zilei ur-mă-toare, pentru recunoașterea mor-ților, dar și pentru înspăimântarea oamenilor, Securitatea a adus mai multe persoane din localitățile natale ale victimelor, dar și oameni deja arestați care au făcut parte sau au susținut organizațiile anticomuniste din zonă. Cadavrele au fost dezbrăca-te complet de haine și expuse pe podeaua unei încăperi. Mulți oameni din sat și din localitățile învecinate au venit însă și din curiozitate să privească această scenă.
„Casa din Mesentea este situată la numărul 1, fiind prima din sat aflată pe partea stângă a drumului ce vine dinspre Galda de Jos. Imobilul este locuit și în prezent, dar a fost amplificat ulterior prin adăugarea altor încăperi, însă partea veche se păstrează aproape integral. Urmele asediului sunt încă și acum vizibile în unele locuri de pe pereții exteriori ai casei. În anul 1949 casa se afla în proprietatea lui Silvia Giurgiu (n. 1919), văduvă de război și o sprijinitoare a membrilor organizațiilor anticomuniste din zonă. După incident ea a fost arestată și reținută prima dată la Securitatea din Alba Iulia, apoi transferată la Sibiu, fiind anchetată, torturată și în cele din urmă condamnată la doi ani de închisoare pentru găzduirea celor doi partizani“, mai afirmă Gheorghe Petrov.
Cadavrele au fost înhumate împreună în ziua de 10 martie, într-o groapă săpată în gră–dina ca-sei unde cei doi și-au găsit sfârșitul. După unele surse, unii reprezentanți ai autorităților au propus incendierea corpurilor, lucru care însă nu s-a înfăptuit. Mormântul nu a fost niciodată marcat, iar terenul a fost folosit de-a lungul timpului pentru diverse culturi agricole. Locul mormântului a fost stabilit cu o oarecare aproximație pe baza informațiilor furnizate de câțiva martori supraviețuitori ai evenimentelor, în cursul unor reconstituiri efectuate la fața locului. Amplasamentul gropii comune a fost însă identificat numai după efectuarea mai multor sondaje arheologice. Moartea celor două persoane nu a fost consemnată ofi-cial nicăieri în Registrele de sta-re civilă, astfel că nu au fost în–toc-mite nici certificate de deces.
Cine a fost Traian Gligor
Traian Gligor s-a născut la 18 aprilie 1924 în comuna Livezile (fostă Cacova), județul Alba. Părinții săi au fost Irimie Gligor și Ana Muntean, amândoi de religie greco-catolică. Cei doi au avut împreună patru copii, trei băieți și o fată, în prezent toți decedați. În ordinea venirii pe lume, aceștia au fost Virgil, Gheorghina, Gherasim și Tra-ian. Familia era încadrată în categoria țăranilor mijlocași.
Traian Gligor a urmat șapte clase primare după care a rămas lângă familie. „Se cunoaște că a fost încorporat în armată pentru îndeplinirea stagiului militar, însă nu se știe când a revenit acasă. Cert e că la sfârșitul anului 1948 el era deja plecat în munți, alături de partizani. Dintre rudele lui Traian, astăzi trăiesc mai mulți nepoți din partea fraților săi“, spun specialiștii Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Cine a fost Traian Mârza
Traian Mârza s-a născut la 15 decembrie 1925 în satul Galtiu, comuna Sântimbru, jud. Alba. Părinții săi au fost Ioan Mârza și Eudochia Crișan, amândoi de religie greco-catolică. Aceștia au avut împreună patru copii, doi băieți și două fete, în prezent toți decedați.
Familia avea o stare materială relativ bună, din categoria țăranilor mijlocași, iar tatăl fusese primar la Galtiu în timpul guvernărilor liberale din perioada interbelică. Traian Mârza a urmat șapte clase primare în localitatea natală după care a rămas lângă părinți. Traian Mârza a fost încorporat în armată pentru satisfacerea stagiului militar într-o unitate din București, unde a dobândit gradul de sergent.
Din motive politice, pentru că se opunea comunizării armatei, în octombrie 1948, el a dezertat din armată, s-a întors în localitatea natală și în scurt timp s-a retras în munți. S-a alăturat partizanilor din gruparea lui Ștefan Popa. Fratele său, Mârza Aurel (n. 1920–d. 1988), absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, a fost arestat în septembrie 1948 pentru activitate contrarevoluționară.
El a executat aproape 14 ani de detenție în mai multe închisori și lagăre de muncă. Dintre urmașii și rudele mai apropiate ale lui Traian Mârza, astăzi mai trăiește singurul fiu al fratelui Aurel și o fiică a uneia dintre surorile sale.
