16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialDescoperire senzaţionaţă sub calota de gheaţă din Antarctica

Descoperire senzaţionaţă sub calota de gheaţă din Antarctica

Un canion uriaş, cu o lungime de peste o mie de kilometri şi adâncime mai mare de un kilometru, a fost descoperit sub calota de gheaţă din Antarctica de oameni de ştiinţă de la Universitatea Durham, din Marea Britanie, iar ulterior o expediţie chineză a confirmat existenţa acestor formaţiuni geologice care ar depăşi ca dimensiuni Marele Canion din SUA, după cum a anunţat marţi agenţia Xinhua, citată de Agerpres

Studiul specialiştilor britanici, difuzat la 13 ianuarie, s-a bazat pe prospecţiunile şi cercetările efectuate într-o regiune puţin explorată pe continentul îngheţat, Princess Elisabeth Land. “Analizarea altor regiuni din Antarctica ne arată că structura superficială a gheţii depinde de forma terenului de dedesubt. Observaţiile prin satelit ale zonei Princess Elisabeth Land relevau formaţiuni liniare care se asemănau mult cu un canion”, a explicat Stewart Jamieson, coordonatorul studiului, citat de EFE. 

“Am urmărit aceste linii slabe din centrul regiunii până în zona de coastă, în partea de nord, şi se pare că este vorba despre un sistem destul de mare” de canioane, a mai spus el. Echipa britanică a confirmat cu ajutorul radarului existenţa sub stratul de gheaţă a unor văi adânci prin care, probabil, curge apă către ocean. Cercetătorii au depistat şi un mare lac subglacial, cu o suprafaţă de aproximativ 1.250 de kilometri pătraţi. 

Descoperirea oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Durham a fost confirmată de o expediţie chineză, aflată în zonă din noiembrie 2015, care a explorat o suprafaţă de 866.000 de kilometri pătraţi cu un avion specializat pentru regiunile polare, dotat cu radare pentru gheaţă şi sisteme de poziţionare foarte precise.

Cele mai citite

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă