15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCresc RISCURILE pentru Europa Centrală și de Est, după BREXIT

Cresc RISCURILE pentru Europa Centrală și de Est, după BREXIT

Riscul încetinirii ritmului de creştere economică în Europa Centrală şi de Est (ECE) a început să se amplifice în urma votului pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a apreciat miercuri agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's, transmite Reuters. 

În prezent, Standard & Poor's are perspective negative pentru trei din cele 17 ratinguri atribuite statelor din ECE, Polonia, Croaţia şi Muntenegru, şi perspective stabile pentru restul de 14 ratinguri suverane, inclusiv pentru ratingul României. 

"În condiţiile în care electoratul britanic a decis să iasă din UE la referendumul consultativ din 23 iunie, S&P Global Ratings crede că riscurile de încetinire a creşterii economice au început să se amplifice în regiunea CEE. Mai important, Brexit-ul ar putea exacerba incertitudinea politică din CEE pe mai multe fronturi", se arată într-un raport al agenţiei de evaluare. 

"Ţările din grupul Vişegrad (Polonia, Cehia, Ungaria şi Slovacia) dar şi ţări din Europa de Sud-Est precum Bulgaria, Croaţia şi România ar putea să fie îngrijorate de posibilitatea creşterii dominaţiei ţărilor din zona euro, în special a Franţei şi Germaniei, ceea ce ar complica şi mai mult procesul de elaborare a politicilor în interiorul UE", susţine S&P. 

România beneficiază de un rating BBB-/BBB, cu perspectivă stabilă, de la agenţia Fitch, de un calificativ Baa3 (grad investiţional) de la Moody's şi de ''BBB minus'' cu perspectivă stabilă de la Standard & Poor's. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă