18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCine ar putea conduce un nou guvern în Spania

Cine ar putea conduce un nou guvern în Spania

Regele Spaniei Felipe l-a propus marţi pe şeful partidului socialist (PSOE) Pedro Sanchez să conducă discuţiile cu partidele politice în încercarea de a forma un guvern, misiune pe care socialistul a acceptat-o, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres

“L-am propus pe dl Pedro Sanchez Castejon drept candidat la preşedinţia guvernului”, a scris regele într-un text citit de preşedintele Congresului (camera inferioară a parlamentului) Patxi Lopez, la o lună şi jumătate după alegerile din 20 decembrie. 

Exprimându-se după o scurtă întâlnire cu regele, Lopez a declarat că Sanchez ar avea nevoie de cel puţin trei săptămâni, eventual o lună, înainte de organizarea unui prim vot de încredere parlamentar. 
    
Potrivit constituţiei Spaniei, un termen de două luni pentru formarea unui guvern intră în vigoare odată ce a avut loc primul vot. Dacă acest termen expiră, noi alegeri naţionale sunt convocate, notează Reuters.

Cele mai citite

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă