12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialCe a înțeles Tăriceanu din îndemnul lui Trump privind continuarea luptei anticorupție

Ce a înțeles Tăriceanu din îndemnul lui Trump privind continuarea luptei anticorupție

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că a reţinut remarca lui Donald Trump privind lupta anticorupţie şi statul de drept, adăugând că cea mai gravă formă de corupţie de abuzul de putere manifestat la nivelul conducerii unor instituţii care a dus la transformarea luptei anticorupţie în instrument politic.

”Din discursul preşedintelui Trump, am reţinut în mod deosebit remarca privind lupta anticorupţie şi pentru un stat de drept, care se desfăşoară la noi în ţară. Este un punct de vedere pe care l-am susţinut permanent şi pe care-l susţin în continuare. Aşa cum am subliniat în repetate rânduri, corupţia nu s-a manifestat la noi doar în domeniul financiar. Cea mai gravă formă de corupţie este corupţia generată de abuzul de putere manifestat la nivelul conducerii unor instituţii”, se arată într-un comunicat al preşedintelui Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu susţine că lupta anticorupţie este folosită în scopuri politice, fapt ce reprezintă în sine o formă de corupţie. ”Lupta noastră cu corupţia trebuie să se focalizeze mai mult ca oricând pe cei care au transformat lupta anticorupţie într-un instrument politic împotriva adversarilor, împotriva democraţiei, a drepturilor Omului, devenind astfel ei înşişi corupţi”, consideră preşedintele ALDE.

”Întâlnirea dintre preşedinţii României şi SUA este un reper politic foarte important, dar nu reprezintă un panaceu pentru provocările cu care ne confruntăm la noi acasă”, a conchis Tăriceanu.

Donald Trump l-a elogiat pe preşedintele Klaus Iohannis, la conferinţa comună de presă susţinută la Casa Albă, pentru efortul depus de şeful statului român pentru combaterea corupţiei şi pentru apărarea statului de drept.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă