19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialVijelia a omorât o femeie din Brăila și a băgat în spital...

Vijelia a omorât o femeie din Brăila și a băgat în spital 28 de oameni, la Galați

Vijelia extrem de puternică de marți după-amiază, cu rafale de 80-90 km/h, le-au oferit multor gălățeni senzația că trăiesc scene apocalitice. „Am văzut tei cu tulpina groasă îndoiți la 60 de grade. E o scenă pe care nu mi-o puteam închipui. Am crezut că o să îmi ia pe sus acoperișul casei”, spune Eugen Munteanu. După cele 15 minute, cât a durat vijelia, au început apelurile la 112 și au început intervențiile SMURD și ale Ambulanței.

Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, care a făcut un prim bilanț. Erau persoane rănite de crengile care zburau prin aer, străzi blocate de copacii prăbușiți pe carosabil, mașini și case avariate. Au început și intervențiile Pompierilor, Poliției Locale și echipelor de la ADP și societatea de salubritate care încercau să degajeze cu drujbele zonele în care erau arbori prăbușiți. În cursul nopții s-a reușit deblocarea celor 5 străzi pe care nu se mai putea circula și tăierea copacilor căzuți peste mașini și case.

28 de gălățeni au ajuns la spital

Abia miercuri s-a putut face un bilanț final al efectelor vijeliei. Miercuri dimineață s-au mai prezentat la „Urgența” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf Apostol Andrei” din Galați încă 6 persoane rănite, mărind la 28 numărul gălățenilor ajunși la spital. Dintre aceștia, 5 au fost internați. Cei mai mulți aveau traumatisme craniene ușoare, traumatisme de coloană vertebrală și traumatisme la nivelul picioarelor. Cea mai gravă este situația unui bărbat din localitatea Vânători, din nordul orașului, care, potrivit celor de la SMURD, după ce un copac a căzut peste el avea leziuni de „cod roșu”, adică un traumatism cerebral și un traumatism al coloanei vertebrale. Bărbatul este internat la „Reanimare”.

Bilanț tragic: doi turiști, soț și soție, care vizitau stațiunea Lacu Sărat, răniți de o creangă imensă. Femeia a murit

La Brăila, bilanțul victimelor este unul tragic. Doi turiști, soț și soție, care se aflau în stațiunea Lacu Sărat, au fost loviți în cap de o creangă imensă ruptă dintr-un copac. Femeia de 51 de ani a fost internată în comă la Spitalul Judeţean din Brăila. Medicii intenționau să o stabilizeze și apoi să o transfere la spitalul din Galați, dar în cursul nopții femeia a murit. Şi soţul femeii este rănit, el fiind internat la Spitalul Judeţean Brăila, fiind însă conştient. La spitalul din Brăila au mai fost aduse alte trei persoane rănite, dar cu leziuni mai ușoare.

Sute de arbori doborâți, zeci de mașini și case avariate

Potrivit datelor centralizate de ISU Galați, vijelia a smuls din rădăcini sau a rupt aproximativ 150 de copaci la Galaţi în alte patru localități. Copacii prăbușiți sau bucățile de acoperișuri luate pe sus de furtună au avariat 30 de autoturisme și 11 case. Vântul deosebit de puternic a avariat 32 de linii electrice de tensiune şi 600 de posturi de transformare, din 31 de localități. La Brăila, vijelia a pus la pământ 501 arbori, dintre care 69 în municipiu, iar restul în județ. La Brăila au fost avariate 21 de autoturisme, iar la în localitățile județului au fost avariate 20 de locuințe, cărora rafalele de vânt le-au distrus acoperișurile. Un număr de 44 de localități brăilene au rămas în beznă.

Cele mai citite

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...
Ultima oră
Pe aceeași temă