Cred ca eram in traditionala noastra sedinta de sumar, de luni dimineata. Conform obiceiului, incalzirea ne-o facem nu cu genoflexiuni, ci cu povesti care, evident, n-au nici o legatura cu ceea ce urmeaza sa punem la cale. Asa am ajuns sa-mi aduc aminte de una dintre verile extrem de fierbinti din tineretea mea "revolutionara".
Eram rocker si asta simplifica putin lucrurile. Bagajele nu aveau de ce sa fie foarte incarcate. Mergeam insa la mare, asa ca mi-am luat cam tot ceea ce aveam mai bun prin casa. De la jeansi inca nepurtati, la parfumuri anume pastrate. Am reusit in cele din urma sa adun si ceva bani, asa ca la miezul noptii eram deja pe peron impreuna cu prietenul si colegul de banca, Cristi B, gata de atac.
Am ajuns dimineata, destul de bine dipusi dupa o noapte lunga, dar promitatoare in personalul de Mangalia. Ma rog, n-am reusit sa ajungem cu el decat pana la Eforie Sud, caci un alt tren, deraiat ceva mai devreme, ne-a pus in situatia de a vedea ce sanatoasa e o plimbare pe jos, cu bagajele in spate, pana la Costinesti.
Mi-aduc perfect aminte de casuta de lemn pe care, cu mari greutati, am reusit s-o obtinem dupa niste interventii la BTT, in Piata Amzei. Era in vara lui ‘90 si inca mai batea vantul "de dinainte". In fine, una peste alta, poate pentru prima oara, nu mai eram blatisti. Aveam locuri de cazare cu acte in regula, timp de o saptamana. Unde mai pui ca eram la cinci minute de plaja si vedeam si lacul din fata casei.
Orele primei zile au trecut pe langa noi aproape fara sa ne prindem. Aveam toate hainele proaspat spalate, aveam bani, aveam cazare. Eram boieri. Un singur lucru ne apasa intr-un fel. Prietenele noastre lipseau. A lui urma sa vina, pe a mea trebuia s-o recuperez mai pe seara din Eforie Nord. Ceea ce s-a si intamplat.
Am luat pe noi cate-o geaca de blugi, peste tricourile si pantalonii scurti aferenti si ne-am gandit ca n-ar fi potrivit sa luam chiar toti banii, caci, nu-i asa, pericolul putea sa apara de unde nu te astepti. Am incuiat casuta noastra de lemn cu toate bunatatile in ea si, veseli, am pornit spre gara, pentru reintregirea gastii.
Sa tot fi fost aproape de miezul noptii cand am reusit sa ne intoarcem in statiunea tineretului, Costinesti, de data asta insotiti. Aveam o saptamana in fata, noaptea abia incepea, iar banii pareau suficienti pentru sapte zile de vis. Cum as putea sa uit briza care incepuse sa bata usor, aducand de pe plaja miros de scoici (nu ca azi, fum de gratare si distors de la manele). Am intrat pe aleea noastra si, de la distanta, mi s-a parut ca parca vad perdeaua de la geam fluturand in vant. Ciudat. Nu-mi aminteam sa fi uitat fereastra deschisa. Ba dimpotriva. Grijuliu cum sunt, verificasem toate detaliile inainte de plecare. Ne-am apropiat cu incredere si, de la vreo zece metri distanta, am putut sa ne convingem. Geamul chiar era deschis. Ba chiar si lumina aprinsa.
Au fost probabil cele mai lungi secunde din vara aia. Secundele in care am ajuns in fata usii si am constatat ca nu mai era nevoie s-o descuiem. Nu mai aveam de ce. Am simtit toti patru ca s-a intamplat ceva, iar noi, baietii, am stiut imediat si ce. Intr-un minut am facut intregul inventar. Ni se furase pur si simplu tot. Haine, mancare, genti, bani. Nu mai lasasera nici macar conserva inceputa. si pe-aia ne-o furasera.
De la sine inteles, mai rad si astazi cand imi aduc aminte ca, de nervi, ne-am ambitionat si, in loc de o saptamana, am stat pana la urma, la mare, trei. Fara bani, fara mancare si doar cu ceea ce aveam pe noi. Mai rad si cand descopar ca, dintre toti cunoscutii mei, inca n-am intalnit nici macar unul, care sa nu fi fost furat cel putin o data. Nu prea imi mai vine sa rad insa cand realizez ca, de la atata furat, am inceput sa privim furtul ca pe un lucru normal. Si uite asa am ajuns la campania din ApropoTV, "si eu am fost furat in Romania". Mai stii, poate intr-o zi schimbam ceva.
