19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAdio, Dragnea! | OPINIE

Adio, Dragnea! | OPINIE

Programul de guvernare al lui Dragnea sună, în realitate, cam așa: România are 1.000 de lei, din care trebuie date salarii de 2.000 de lei și prăduiți alți 4.000 de lei. Singura problemă e să găsească pe cineva să-l aplice, dar numai după ce-l scapă pe el de spectrul pușcăriei.

Grindeanu n-a riscat să ajungă după gratii, însă PSD are o resursă inepuizabilă de potențiali infractori.

Liviu Dragnea a confundat România cu tarlaua lui din Teleorman, crezând că-și va putea face jocurile în continuare cu mâna altora. Sigur, se baza și pe fondul psihologic al șefilor de prin partid. Majoritatea sunt lipsiți de scrupule și avizi să parvină. Dar nu chiar toți. De altfel, la evaluarea făcută de celebrul fost ministru care ascundea tablouri primite șpagă prin cimitir, au ieșit în față exact reprezentanții tipici ai PSD. Cei care mint cu nerușinare și sunt gata să‑ți dea cu ceva în cap dacă îi contrazici. Partidul are nevoie de astfel de oameni, nu de unii care să-și vadă de treabă.

I-am auzit de prea multe ori pe oamenii cu dosare din PSD vorbind despre practicile anilor ’50, ca să nu mă prefac uimit acum că Dragnea se comportă exact ca în acea perioadă cu propriul partid. Și, tot ca atunci, disidența e aproape inexistentă. Evident, motivele sunt mai diversificate.

Gabriela Firea nu este în niciun caz de partea lui Dragnea, dar îi convine situația. Pe de o parte, are nevoie să dea vina pe Guvern pentru propriile nerealizări, iar pe de alta își dă seama că Liviu Dragnea va ieși slăbit din această poveste, indiferent cum s-ar încheia. Cine a mai pomenit ca omul care pretindea că e singurul deținător al programului de guvernare să demită după doar 5 luni oamenii aleși bob cu bob de el? Și cine a mai pomenit ca însuși premierul numit de șeful partidului să refuze să demisioneze la cererea acestuia? Cine garantează că următoarea garnitură nu va face la fel? De aici se desprinde o singură concluzie: Liviu Dragnea e un președinte de partid foarte slab și tocmai a tras ultimul cartuș, și ăla în picior.

Corbii din partid au înțeles și ei acest lucru și îi dau deja târcoale.

E o șansă bună și pentru ca Victor Ponta să revină în prim-plan folosindu-se de Sorin Grindeanu. Altfel, e înfiorător cum un personaj ca Ponta a reușit să se transforme, peste noapte, în erou pozitiv din mincinosul-arogant prieten al urmăritului internațional Sebastian Ghiță.

Toată povestea asta din PSD pare mai degrabă o răfuială din interiorul Camorra, acolo unde nu există personaje pozitive, ci doar o luptă feroce pentru putere.

Asta în caz că mai crede cineva că scopul lor era să mărească salariile și să aducă bunăstarea în țară.

Deocamdată, primul efect palpabil al haosului declanșat de PSD-ALDE este devalorizarea leului în raport cu euro, încet, dar sigur.

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...
Ultima oră
Pe aceeași temă