16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialAccident în localitatea Pantelimon. În urma impactului dintre o autoutilitară şi un...

Accident în localitatea Pantelimon. În urma impactului dintre o autoutilitară şi un autoturism, o femeie a decedat, iar cei doi copii sunt conştienţi

Un accident s-a produs, luni seara, în localitatea Pantelimon, pe bulevardul Biruinţei. În urma incidentului, trei persoane au fost rănite, dintre care doi copii sunt încarceraţi, informează ISU Bucureşti.

La faţa locului actioneaza echipaje medicale SMURD şi SABIF cu o autospecială pentru descarcerare. La momentul de faţă se lucrează pentru descarcerarea victimelor. Toate cele trei victime sunt inconştiente, cu fracturi multiple. 

Accidentul s-a petrecut între o autoutilitară şi un autoturism. În autovehiculul de mare tonaj se aflau două  persoane, în afara oricărui pericol, iar în maşină se aflau o femeie, în vârstă de 35 de ani, declarată decedată şi doi copii, în vârstă de şapte şi patru ani, conştienţi, aflaţi în grija echipajelor medicale. Un bărbat aflat în autoutilitară a suferit un atac de panică, iar cei doi copii vor fi transportaţi la Spitalele Floreasca, Sfântul Pantelimon şi Grigore Alexandrescu.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă