21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecial11 copii au făcut toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat la hramul...

11 copii au făcut toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat la hramul bisericii. A fost declanșată o anchetă

11 copii din localitatea brăileană Mărașu, situată în Insula Mare a Brăilei, au ajuns, joi seară, la spital, cu toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat la hramul bisericii din sat, potrivit Agerpres.

Elevii, cu vârste între 6 și 11 ani,  împreună cu cadrele didactice de la școala cu clasele I-VIII din Mărașu au mers la hramul bisericii din localitate, unde au stat la masă. Seara, 11 dintre copii au acuzat dureri de stomac și vărsături, motiv pentru care părinții lor au sunat la 112.

Astfel, în localitate au fost trimise trei ambulanțe, care i-au transportat pe copii la spital, aceștia fiind internați la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Brăila.

Secretara școlii din Mărașu, Carmen Trifan, a postat pe o rețea de socializare că la hramul de sfințire a bisericii au participat 150 de adulți, între care și toate cadrele didactice din școală și peste 110 elevi.

În acest caz a fost declanșată o anchetă pentru a se stabili cauzele care au dus la internarea celor 11 elevi din școala cu clasele I-VIII din Mărașu.

Cele mai citite

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...

Echipă mixtă română de tenis de masă, calificată la Olimpiadă

Perechea română alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-a calificat pentru proba de dublu mixt din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, a...

Ciucă știe calitățile pe care le așteaptă românii de la viitorul președinte

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, apare într-un clip video în care anunță ce calități ar trebui să aibă un candidat la funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă