9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăGDPRUşa medicului se va deschide doar cu cardul de sănătate

Uşa medicului se va deschide doar cu cardul de sănătate

De la 1 ianuarie, românii vor putea merge la medic doar cu cardul naţional de sănătate, un document cu cip care va arăta de ce boli suferă pacientul, ce grupă sanguină are, ce RH şi dacă asiguratul este sau nu de acord cu donarea de organe, arată un proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului Sănătăţii (MS). Pe card vor fi trecute datele de identitate ale asiguratului, codul numeric personal, codul de asigurat, data expirării cardului, numărul de identificare a cardului, precum şi dovada achitării contribuţiei la asigurările sociale de sănătate.

Fără card, nu mergi la medic!

Asiguraţii vor putea obţine cardul doar contra cost, iar în lipsa lui nu se vor putea prezenta la medic. „Vom avea un aparat legat la calculatoarele noastre şi aşa vom putea valida cardurile”, a precizat doctorul Rodica Tănăsescu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti, menţionând însă că nu are toate datele privind implementarea cardului. Faţă de cardul european de sănătate care asigură gratuit asistenţa medicală de urgenţă în ţările membre UE, cardul naţional va putea fi folosit doar în ţară şi va reprezenta dovada că asiguraţii îşi plătesc contribuţiile de sănătate la stat. În plus, cardul va monitoriza toate serviciile medicale de care a beneficiat un pacient (vizite la medic, reţete primite, medicamente, intervenţii în spital).

Proiect „Star Trek”

Ideea realizării acestui card pentru fiecare asigurat în parte a fost făcută publică de Ministerul Sănătăţii în urmă cu cinci ani, dar a fost abandonată de fiecare ministru nou-numit în funcţie. Medicii români îl văd şi astăzi mai mult un proiect „Star  Trek” decât unul care să poată fi pus în practică de la 1 ianuarie. „Cardul naţional este necesar, dar cum poţi să pui la punct aşa ceva, când nici acum nu funcţionează corect sistemul SIUI (sistem informatic ce conţine baza de date cu asiguraţii, folosit de medicii de familie pentru a prescrie reţete compensate şi gratuite)?!”, se întreabă medicul de familie Rodica Tănăsescu. Aceasta spune că bazele de date cu asiguraţi nu sunt actualizate şi modificate rapid şi că deseori se află în imposibilitatea de a prescrie reţete. „Femeile căsătorite în urmă cu 7-8 ani, sistemul informatic mi le face nemăritate, copiii nou-născuţi mi-i face neasiguraţi. Mă întreb cardul naţional de sănătate ce surprize îmi va mai aduce şi ce îi voi spune eu pacientului când nu îl voi putea consulta”, se revoltă medicul Rodica Tănăsescu. Cardul va substitui fostul carnet de asigurat, precum şi adeverinţa prin care pacienţii atestau la medicul de familie că îşi plătesc contribuţia către stat. Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, cardul naţional de sănătate va fi rea­lizat de Imprimeria Naţională, în colaborare cu Centrul Naţio­nal Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice.

Cardul naţional va monitoriza toate serviciile medicale de care a beneficat un pacient: vizite la medic, reţete primite, medicamente prescrise, intervenţii în spital.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă