30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialConcursul de rezidenţiat: Medicina dentară este la mare căutare

Concursul de rezidenţiat: Medicina dentară este la mare căutare

Peste 5.600 de candidaţi s-au înscris pentru a ocupa unul dintre cele 3.909 de locuri şi posturi disponibile la concursul de rezidenţiat din 23 noiembrie, cea mai mare concurenţă, 3,52 pe loc, fiind la medicină dentară, informează Mediafax.

Din totalul locurilor şi posturilor scoase la concurs, 3.443 sunt la medicină, 317 la medicină dentară, iar 149 la farmacie, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii (MS), Oana Grigore.

Pentru a ocupa unul dintre aceste locuri s-au încris 5.661 de candidaţi, dintre care 4.172 la medicină, 1.118 la medicină dentară şi 371 la farmacie.

Ce mai mare concurenţă se înregistrează, astfel, la medicină dentară: 3,52 candidaţi pe loc.

Concursul se va desfăşura în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Candidaţii care vor ocupa un loc în urma concursului nu vor avea post asigurat la sfârşitul rezidenţiatului.

Concursul de rezidenţiat a fost amânat pentru 23 noiembrie, cu o săptămână mai târziu faţă de data stabilită iniţial, întrucât în 16 noiembrie are loc turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Potrivit ordinului Ministrului Sănătăţii privind organizarea consursului, specialităţile deficitare pentru care se organizează rezidenţiat pe post în spitale clinice cu secţii clinice universitare, institute sau centre medicale clinice în sesiunea din 23 noiembrie 2014 sunt anestezie şi terapie intensivă, chirurgie cardiovasculară, epidemiologie, farmacie clinică, hematologie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, neonatologie, oncologie medicală, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, radioterapie, radiologie şi imagistică medicală.

Pentru organizarea concursului de rezidenţiat este desemnată o comisie centrală de rezidenţiat, formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Educaţiei Naționale şi ai universităţilor de medicină şi farmacie din România, aprobată prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii.

La nivelul centrelor universitare care organizează concursul se desemnează comisii locale de concurs, aprobate prin act administrativ al rectorului universităţii. Întreaga responsabilitate privind organizarea şi desfăşurarea concursului, alcătuirea clasificărilor şi alegerea locurilor/posturilor aparţine comisiei locale de rezidenţiat. În cazul în care într-un centru universitar se vor constata încălcări flagrante ale metodologiei de concurs sau vicierea rezultatelor de concurs, Ministerul Sănătăţii îşi rezervă dreptul de a anula rezultatele concursului din centrul universitar respectiv, situaţie în care concursul va fi reluat în acelaşi centru, pe cheltuiala universităţii de medicină şi farmacie respective.

Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu şi se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.

Taxa de participare la rezidenţiat este de 360 lei/candidat. Sumele încasate din plata taxelor vor merge către bugetul Ministerului Sănătății și se vor utiliza pentru acoperirea cheltuielilor de personal și materiale necesare susținerii concursului de rezidențiat. Din sumele încasate, o cotă de maximum 80% va fi repartizată universităților de medicină şi farmacie din București, Craiova, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, în vederea acoperirii cheltuielilor privind organizarea rezidenţiatului.

La rezidenţiatul din 2013 au fost înscrişi, la nivel naţional, 5.102 de absolvenţi, care au concurat pentru 3.879 de locuri şi posturi.

În 2012, la concursul de rezidenţiat au fost oferite 3.778 de locuri şi posturi, pentru care au concurat peste 5.300 de absolvenţi.

Cele mai citite

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă