Ministrul Educației, Liviu Pop, anunță că părinții vor primi, în timp real, notele și absențelor elevilor

de Iulia Iancu , 01 august 2017 - stire actualizata la ora 13:34, 01 august 2017
Ministrul Educației, Liviu Pop, anunță că părinții vor primi, în timp real, notele și absențelor elevilor

Ministerul Educației, Liviu Pop, a anunțat că în maxim doi ani toate școlile din România vor avea Internet, iar părinţii vor primi notele şi absenţele elevilor în timp real, prin intermediul unui catalog virtual, potrivit Mediafax.

Liviu Pop a declarat că Ministerul Educaţiei şi Comunicaţiilor va depune spre finanţare la Comisia Europeană trei proiecte ce au o valoare de maxim 100 de milioane de euro, reprezentând Internet în toate şcolile, biblioteca şcolară virtuală şi un catalog virtual.

”Prin programul de guvernare avem biblioteca şcolară virtuală, care deja se apropie de finalizare ca proiect, urmează să fie lansat şi toate lecţiile demonstrative şi dacă vreţi la sport una e să spui şi alta e să faci. Toate lecţiile demonstrative şi tot ce înseamnă programe şcolare vor fi pe bibliotecă virtuală pe care o vor accesa toţi copiii din sistemul de învăţământ preuniversitar şi nu numai.

Chiar dacă anul acesta avem doar 66% din şcoli conectate la Internet, în doi ani de zile vrem să le conectăm pe toate. Asta pentru că e nevoie de mijloacele moderne să le avem pentru un proces instructiv educativ de calitate”, a spus Liviu Pop.

De asemenea, ministrul Educaţiei a adăugat că în doi ani părinţii vor primi în timp real notele şi absenţele elevilor, cu ajutorul unor platforme online.

”Prin programul de guvernare avem şi acel catalog electronic. În maxim doi ani de zile toate absenţele şi toate notele le va primi fiecare părinte în timp real. Vor fi încărcate pe platforme, evaluarea, progresul elevului şi toate celelalte. Sunt elemente care, până la urmă, vor contribui la creşterea calităţii actului de educaţie”, a declarat Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei a subliniat că este foarte optimist în ceea ce priveşte implementarea acestor proiecte.

”Sunt foarte optimist, sunt bani europeni, avem 100 de milioane de euro în medie la Ministerul Educaţiei pe cele trei proiecte majore. Wireless campus, adică zonă de campus în fiecare sală în care se face act de predare, biblioteca şcolară virtuală şi dacă vreţi evidenţa elevilor, să nu-i spun catalogul elevilor, pentru că ne interesează şi prezenţa elevilor şi evaluarea acestora.

Toate cele trei proiecte sunt integrate, chiar săptămâna trecută am avut o discuţie interministerială cu Ministerul Comunicaţiilor pentru a depune cele trei proiecte la Comisia Europeană pentru finanţare. Toate cumulate pot fi maximum 100 de milioane de euro”, a mai spus Liviu Pop.

 

Loading...

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design