Acesta a declarat că a votat în favoarea legii care a proclamat vinerea de dinaintea Paștilor drept zi liberă și nelucrătoare, dar că îi pare rău de faptul că Parlamentul nu are abilitatea de a vota și data la care se sărbătorește Învierea Domnului.
Într-o postare de pe pagina sa oficială de facebook, Bulai a mai scris că și-ar dori ca și-ar dori ca nu doar Crăciunul să fie sărbătorit de ortodocșii români odată cu catolicii și protestanții, dar și Paștile.
„Astăzi am votat pentru ca românii să aibă zi liberă în Vinerea Mare. Este o practică întâlnită în toată Europa.Nu am putut vota, însă, ca Paștele să fie sărbătorit o dată cu restul Europei. Nu ține de competența Parlamentului. Acum aproape 100 de ani, Biserica Ortodoxă Română, împreună cu politicienii de atunci, a decis ca ziua de Crăciun să fie sărbătorită cu restul Europei. A fost un gest de curaj și de voință, împotrivindu-se astfel influenței rusești. Modificarea votată astăzi îi exclude pe toți catolicii și protestanții, din păcate. Un milion de români catolici și protestanți din România, care nu sărbătoresc Paștele cu Biserica mjoritară, au parte doar de o zi liberă obișnuită. Totodată, sunt afectați peste trei milioane de români din diaspora care trebuie mereu să își sincronizeze concediile și vacanțele împreună cu angajatorii din vestul Europei, care au altă sărbătoare pascală. Dacă acum 100 de ani am avut curaj să facem schimbări majore cu ziua de Crăciun, ar fi foarte important pentru români un act de curaj și acum, care să alinieze la nivel european aceste sărbători religioase”, a scris deputatul USR de Neamț.