15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSocialMetrorex trebuie să clarifice cererea de finanţare a proiectului Magistralei 6

Metrorex trebuie să clarifice cererea de finanţare a proiectului Magistralei 6

Magistrala6, leagă Bulevardul 1 Mai de Aeroportul „Henri Coandă”.

România a solicitat la sfârşitul anului trecut Comisiei să finanţeze linia de metrou, iar reprezentanţii Metrorex şi ai Ministerelor Fondurilor Europene şi Transporturilor au avut recent o primă discuţie cu experţi ai Comisiei, care au cerut lămuriri legate de traseul şi costul lucrărilor.

Valoarea proiectului este de 1,3 miliarde de euro. Magistrala 6 va avea un traseu de 14 km, cu 12 staţii, şi ar urma să asigure transportul a 50 de mii de călători pe oră pe un singur sens sens.

În prezent a început procedura de expropriere a terenurilor şi au loc acţiunile premergătoare procedurii de achiziţie publică pentru contractarea lucrărilor de structură.

Finanţarea este asigurată în prezent din bugetul de stat şi parţial de Guvernul Japoniei, printr-un împrumut de 330 milioane euro, explică Rador.

Cele mai citite

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Franța și China și-au dat mâna pe sub Rusia

Liderul de la Kremlin, Vladimir Vladimirovici Putin, s-a privit în oglindă și a jurat din nou, în fața singurei persoane care alege la...
Ultima oră
Pe aceeași temă