15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSocialLegea privind Statului Casei Regale, amânată cu o săptămână de Comisia juridică...

Legea privind Statului Casei Regale, amânată cu o săptămână de Comisia juridică a Senatului

Preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Robert Cazanciuc a propus amânarea iniţiativei legislative pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, motivând că Guvernul nu a emis un punct de vedere.

Un reprezentant al Executivului, prezent în şedinţa de marţi, a precizat că Guvernul a emis un punct de vedere şi că acesta urmează să ajungă la Comisia juridică a Senatului.

 

“Eu am senzaţia că această iniţiativă este semnată de doi colegi, un senator şi un deputat. În regulamentul Camerei (Deputaţilor – n.red), în statutul senatorului nu scrie că preşedintele Camerei sau al Senatului ar avea un regim preferenţial. Grupul PNL susţine amânarea cu o săptămână, pentru că noi credem că e normal ca şi Guvernul să ne spună care e punctul de vedere. Pe de altă parte, cred că putem face Revelionul şi dacă această lege nu este adoptată”, a declarat senatorul PNL, Daniel Fenechiu.

 Senatorul ALDE, Ionuţ Sibinescu, a insistat să fie dezbătut proiectul de lege în şedinţa comisiei de marţi.

Cele mai citite

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă