14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSocialFirma lui Ghiță se distrează cu site-ul Educației

Firma lui Ghiță se distrează cu site-ul Educației

Site-ul Ministerului Educației Naționale (MEN), edu.ro, dă tot mai des rateuri. Marea problemă este că în minister nu se știe exact cine trebuie să se ocupe de mentenanța site-ului.

Câteva persoane fizice, din afara instituției, au creat, la începutul anului 2016, noul site al MEN, în mandatul de ministru al lui Adrian Curaj. Platforma, ce avea să înlocuiască portalul vechi edu.ro, de a cărui funcționare se ocupa compania SIVECO, a fost predată beneficiarului, Ministerul Educației, dar fără să se încheie un contract de mentenanță, acestea pentru că nu exista un buget cu această destinație.

Site-ul a intrat astfel în responsabilitatea purtătorului de cuvânt, de atunci, al MEN, Mirabela Amarandei, preluată de la Adrian Curaj de următorul șef al Educației, Mircea Dumitru. Fostul purtător de cuvânt al ministerului spune că de mentenanța site-ului s-au ocupat oameni de la direcția IT a MEN. ”Eu m-am ocupat de partea de asigurare a conținutului site-ului. Am coordonat comunicarea din minister. Colegii de la direcția IT aveau în responsabilitate segmentele de infrastructură digitală. Nu îmi mai amintesc exact suma plătită pentru realizarea site-ului, dar a fost între două și trei mii de euro”, ne-a declarat Mirabela Amarandei.

Fostul ministru Adrian Curaj spune că site-ul a fost realizat cu personalul din MEN. ”Eu am vrut să avem un site nou, cel vechi fiind depășit. Site-ul a fost realizat în interiorul instituției. Au fost desemnate persoane care să se ocupe de mentenanța lui. Acum, nu mai știu cine se ocupă, dacă nu mai sunt în minister”, ne-a declarat Curaj.

Cel care i-a urmat lui Adrian Curaj la conducerea MEN, Mircea Dumitru, și în mandatul căruia a fost pus în funcțiune site-ul, în august 2016, spune că, la acea vreme, a fost desemnată o persoană care să se ocupe de mentenanța portalului și acesta nu a avut probleme. “Când a fost pus în funcțiune site-ul, a existat o persoană din minister responsabilă de mentenanța acestuia. Cei din minister trebuie să răspundă, acum, de ce nu se mai ocupă nimeni”, ne-a spus Mircea Dumitru.

 

Edu.ro trece la STS

 Cert este că nu a existat un angajat al Ministerului Educației care să participe la cursuri de instruire pentru asigurarea mentenanței noului site. Iar noul portal a avut probleme încă de la început, chiar și la partea de postare.

Dar numeroasele rateuri ale site-ului nu îl îngrijorează pe actualul ministru, Valentin Popa, care speră să rezolve totul schimbând găzduirea portalului, de la Institutul pentru Cercetare în Informatică (ICI) la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). “Nu știu exact cine sunt aceste persoane, din firma care asigură mentenanța site-ului, acționariat și așa mai departe. Important este că au răspuns și că site-ul a fost repornit. O să trecem site-ul să fie găzduit de STS și să nu mai avem probleme. De site se ocupă Direcția de informatică a ministerului”, ne-a declarat Valentin Popa.

Directoarea din MEN care, potrivit ministrului Popa, ar trebui să se ocupe de întreținerea site-ului, Lucia Curta, are telefonul închis. O firmă de IT care se mândrește că are printre clienți Ministerul Educației este TEAMNET, fostă companie a omului de afaceri Sebastian Ghiță. Teoretic, TEAMNET ar trebui să se ocupe și de buna funcționare a site-ului MEN.

În ultima perioadă, site-ul edu.ro a căzut de mai multe ori, fie singur, fie spart de persoane din exterior. Au fost create situații penibile, în care angajați ai ministerului sau din cei care au creat portalul au încercat să remedieze situația. A fost postat și un mesaj eronat “sit”, în loc de “site”, în lucru. Ar fi existat și persoane care au folosit site-ul MEN pentru a produce criptomonede.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă