13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSocialArad: Incendiu puternic la o piaţă agroalimentară. Oamenii s-au autoevacuat

Arad: Incendiu puternic la o piaţă agroalimentară. Oamenii s-au autoevacuat

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, incendiul a izbucnit la o gheretă în care se preparau langoşi, aflată în interiorul pieţei agroalimentare “Aurel Vlaicu” din zona Lebăda, din oraşul Arad, cel mai probabil după ce uleiul încins a luat foc.

Imediat, flăcările s-au extins şi la acoperişul pieţei, care era din plastic, astfel că a ars o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, iar un fum gros şi negru a acoperit cartierul. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

“Oamenii au reuşit să se autoevacueze, dar a rămas marfa toată acolo, în piaţă. Piaţa se află între blocuri, iar în jurul ei erau maşini parcate, ale persoanelor care locuiesc în zonă, şi era un pericol de a se extinde flăcările la autoturisme, dar am reuşit să-l izolăm, fără să se extindă. Am intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială SMURD, o autospecială de primă intervenţie, doi ofiţeri şi 13 subofiţeri. Intervenţia a durat aproximativ două ore, incendiul a fost stins”, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă