11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSocialAjutor de 250 de lei de la Primăria Capitalei, pentru pensionarii care...

Ajutor de 250 de lei de la Primăria Capitalei, pentru pensionarii care au nevoie de ochelari

În debutul şedinţei, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că pensionarii vor putea să îşi achiziţioneze şi ochelari mai scumpi de 250 de lei, dar vor trebui să suporte diferenţa care depăşeşte suma prevăzută în proiect.

Sprijinul financiar va fi acordat o singură dată din bugetul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, care va fi împuternicit să elaboreze regulamentul, în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

“Având în vedere faptul că în Municipiul Bucureşti există un număr mare de persoane vârstnice care au probleme de vedere, ne propunem să venim în sprijinul pensionarilor cu pensia mai mică decât salariul minim pe economie (1.162 lei) pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari. Costul ochelarilor se va deconta de către Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, în cuantum de maximum 250 lei net, acordaţi o singură dată”, se arată în expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea.

În raportul de specialitate sunt citate statistici potrivit cărora în Bucureşti există aproximativ 200.000 de pensionari cu pensia mai mică decât salariul minim pe economie.

“Având în vedere că problemele de vedere în rândul persoanelor vârstnice sunt foarte des întâlnite, estimăm pentru acest proiect un buget de aproximativ 50.000.000 lei”, se mai arată în document.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă