20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSocialAcces liber pentru români pe piaţa muncii din Elveţia

Acces liber pentru români pe piaţa muncii din Elveţia

“Sper că sunt în asentimentul domnului preşedinte Berset dacă divulg o parte din discuţia noastră tete-a-tete. În mod natural această chestiune mă interesează foarte mult. Am dorit să ştiu părerea preşedintelui elveţian şi care a fost motivaţia revenirii la un contingent şi cum e real văzută comunitatea de români din Elveţia. Concluzia e foarte bună şi pozitivă. Elveţia, din motive pur tehnice, a trebuit să revină la aceste contingente şi în condiţiile în care mi s-a confirmat că discuţiile sunt pe o notă pozitivă în România în societatea elveţiană, nu rămâne decât să spun că de la sfârşitul lunii mai 2019 nu va mai exista nicio restricţie”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferinţă comună de presă, joi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Elveţiei, Alain Berset.

Iohannis a adăugat că a discutat cu Berset şi despre comunitatea de români din Elveţia, precizând că în jur de 30.000 de români locuiesc în această ţară “care contribuie la dezvoltarea economiei şi a societăţii elveţiene”.

La rândul său, oficialul elveţian a afirmat că după mai 2019 nu va mai fi nicio distincţie sau diferenţă pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români.

“Când România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor. În momentul aderării a trebuie să luăm decizia acordării acestei libere circulaţii şi pentru români, însă era nevoie de un vot popular, iar votul a fost pozitiv. În cadrul dezbaterilor, discuţia s-a purtat şi pe tema despre modul în care libera circulaţie să fie pusă în practică, pentru ca tranziţia să se facă în mod lin. Astfel, clauzele ne-au permis să avem o trecere în acest sens. În luna mai a anului viitor ajunge la finele acestui proces, după care dată, nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio disctincţie”, a spus preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset.

Cele mai citite

Cum alegi mobila de dormitor: Ghid complet pentru o amenajare eficientă și confortabilă

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere din casa ta. Este locul unde petreci o mare parte a timpului, unde te odihnești și...

Ce trebuie să ştii înainte de a pleca în vacanță pentru prima oară cu copiii

Prima vacanță cu copiii poate fi o experiență minunată, dar și o provocare. În timp ce oferă oportunitatea de a crea amintiri de neuitat...

Scurt ghid despre transportul și protecția produselor: ce cutii să alegi

Două dintre aspectele importante de care este recomandat să ții cont atunci când dorești să onorezi comenzile de produse cu succes se referă la...
Ultima oră
Pe aceeași temă