Cum a influențat prezența la vot calculele partidelor. PSD, pe primul loc. Are cu cine să facă guvernul?

de Romulus Georgescu , 11 decembrie 2016 - stire actualizata la ora 22:02, 11 decembrie 2016
Cum a influențat prezența la vot calculele partidelor. PSD, pe primul loc. Are cu cine să facă guvernul?
PSD era pe primul loc ca număr de voturi, potrivit sondajelor neoficiale. Majoritatea PSD depindea, însă, de soarta ALDE, partid aflat la limita pragului electoral.
 
Datele de prezență la vot care au circulat în cursul zilei dădeau speranțe ambelor tabere politice: PSD-ALDE, care susține premierul PSD,  versus PNL-USR, partide care în sprijină pe Dacian Cioloș pentru un nou mandat la Palatul Victoria. 
Astfel, la orele 18.30 prezența la nivel național era de 35,8%. Dacă la scrutinul de duminică prezenţa, până la ora 18,00, a fost de 34,39%, în urmă cu patru ani aceasta a fost de 36,54%, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC).
În topul prezenței, erau fiefurile tradițional pro-PSD precum Olt, Teleorman, Dolj sau Dâmbovița. Încrederea social-democraților era alimentată și de sondajele care circulau neoficial în prima parte a zilei și care creditau PSD cu scoruri peste 40%. Cea mai redusă participare la vot a fost înregistrată în judeţele din Transilvania, tradițional anti-PSD: Maramureş, Timiş, Arad sau Satu Mare. De asemenea, social-democrații păreau avantajați de faptul că prezența cea mai ridicată era la categoria de vârstă 45-64 de ani, iar cea mai redusă la categoria 18-24 de ani.

Necunoscuta ALDE

Pentru PSD, însă, veștile bune se opreau aici. Astfel, prezența în mediul urban era mai ridicată comparativ cu cea din mediul rural, unde se află majoritatea alegătorilor PSD. Conducerea PSD a încercat, în tot cursul zilei, să mobilizeze activul din teritoriu pentru a mări prezența în zona rurală.  Mai mult, existau tot mai multe semnale că ALDE este la limita pragului electoral, iar social-democrați riscau să rămână fără parteneri pentru o viitoare alianță. În schimb, PNL se apropia de 30% iar USR de 8%, dând speranțe taberei pro-Cioloș că, împreună, cele două partide vor egala scorul PSD. Liberalii își puneau speranțele în ieșirea la vot a electoratului anti-PSD în cursul serii. Formațiuni precum PMP sau UDMR, aveau, la rândul lor,  probleme cu pragul electoral. 
Toate aceste calcule sunt complicate de modul de raportare a prezenței gândit de Biroul Electoral Central (BEC). Prezența de la alegerile parlamentare din 2016 este raportată la un total de alegători de 18,9 milioane, în timp ce prezența de la alegerile parlamentare din 2012 a fost raportată la un total de alegători de 18,4 milioane. În procentul final, vor fi incluși și alegătorii din străinătate pentru care BEC nu a calculat prezența în procente în timpul zilei. La ora 18.30 în străinătate votaseră 77.365 de persoane. Experiența alegerilor anterioare a demonstrat că voturile din diaspora, pot înclina balanța, chiar și atunci când a fost vorba de câteva zeci de mii de voturi.
 
Calculele sociologilor
După cum arată simulările pre-electorale, o prezență mai mare dezavantajează primul clasat, PSD, care, în aceste condiții, ar putea să intre sub pragul fatidic de 40%. Potrivit calculelor făcute de sociologul Barbu Mateescu înainte de alegeri, o prezență cât mai scăzută avantajează PSD, partid cu o bază electorală sigură. Astfel, la o prezență sub 38% PSD și ALDE pot avea majoritatea mandatelor, cu condiția ca partidul lui Tăriceanu să treacă pragul electoral.
O prezență mai mare de 38% dar mai mică de 44% începe să le pună probleme, contează câte voturi se duc la partidele care nu trec pragul, contează și gradul de mobilizare al electoratelor PSD și ALDE. La o prezență de 44% sau mai mult șansele PSD și ALDE de a forma majoritatea sunt infime.
 
Alegerile în cifre la ora 18.30
*Persoane care au votat în țară – 6.531.262
*Alegători liste suplimentare – 303.559
*Urnă mobilă – 41.784
*Procent prezență  - 35,80%
*Top județe prezență
Olt: 43,90%
Teleorman: 43,38%
Dolj: 40,85%
Harghita: 40,03%
Dâmbovița: 39,73%
*Alegători străinătate – 86.171
 
Localități cu prezență peste 100%
*140% sat Marila (Caraș-Severin) primar PSD
*130% sat Dobrești (Timiș) primar PSD
*120% sat Vlădica (Mehedinți) primar ALDE
*108% sat Plop (Hunedoara) primar PSD
*107% sat Gorovei (Botoșani) primar PSD
 
Loading...

Comentarii

  • UBAFCA

    11 decembrie 2016 20:43

    PREGATITI DUSURILE in orice sat, oras, judet si la Bucale, pentru securisti TEHNOCRATI, sa se spele, sa predea cismele si SA NE LASE !!!! ,..., Nu inainte de a le face PLANGERI PENALE la toti, sa nu-i mai primeasca nimeni de unde au plecat

    raspunde comentariului
  • rammstein

    11 decembrie 2016 19:59

    si voi spuneti ca traiti intr-o stat democratica ???.....o rusine de tara !!!.....o mocirla comunista .....cu prezente de 140 la suta !!!!...nici pe timpul lui ceasca nu puteau trece de 99,99 la suta !!!......astazi a votat O ALTA ROMANIE ....AIA ANALFABETA !!!....47 LA SUTA ANALFABETI ASTA AVETI 47 LA SUTA PSD ....VA CONDUCE UN PUSCAIAS !!!....sa nu va mai aud ba banditilor pe la televiziuni ca vreti o tara ca afara......VA MERITATI SOARTA.....FUNDAMENTALISMUL A INVINS.....SA VA DUCETIDRACULUI DE IDIOTI....

    raspunde comentariului

Ultima ora

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design