22 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăPoliticăTăriceanu: Discuţia pe care am avut-o cu ministrul Toader s-a axat pe...

Tăriceanu: Discuţia pe care am avut-o cu ministrul Toader s-a axat pe MCV

Acesta a subliniat faptul că trebuie găsite soluţii de accelerare a măsurilor pentru îndeplinirea angajamentelor României în această privinţă.

“Discuţia s-a axat pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Ştiţi că urmează să vină în misiune o echipă din partea Comisiei Europene. Ministrul Toader a avut o întrevedere săptămâna trecută cu procurorul general şi cu procurorul şef al DNA, şi bănuiesc şi de la DIICOT. Am făcut o trecere în revistă a recomandărilor din raportul precedent care trebuie avute în vedere. Sigur, să găsim soluţiile de accelerare a măsurilor care se impun în aşa fel să ne îndeplinim aceste angajamente. Am discutat acest lucru probleme şi cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu ocazia vizitei la Bucureşti”, a afirmat Tăriceanu, luni, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

El a precizat că nu a discutat cu ministrul Toader despre prezentarea în Parlament a raportului privind activitatea instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Justiţiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă