13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăPoliticăSenatorii nu vor vota ridicarea imunităţii lui Tăriceanu

Senatorii nu vor vota ridicarea imunităţii lui Tăriceanu

„Nu cred că va exista vot sesiunea parlamentară actuală”, au declarat surse politice, referitor la solicitarea DNA de urmărire penală a preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Membrii Comisiei juridice a Senatului au cerut, marţi, conducerii forului legislativ amânarea cu o săptămână a votului privind raportul asupra cererii DNA pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. După ce va fi votat, raportul Comisiei juridice va trebui să ajungă în plenul Senatului pentru votul final.

Preşedintele Senatului a transmis Comisiei juridice a Senatului, notele scrise care vor fi depuse la dosarul său.

De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat, pe 27 noiembrie, în Comisia juridică a Senatului. Audierea a durat puţin peste o oră, iar presa nu a avut acces la lucrările forului legislativ.

La finalul audierii, preşedintele Senatului a declarat că demersul procurorilor DNA în cazul său are scopul de a îl intimida în lupta pe care a început-o pentru semnalarea gravelor abuzuri comise în România. Liderul ALDE s-a întrebat retoric dacă nu ar fi mai bine ca România să fie condusă de “procurori vânjoşi împreună cu ofiţeri cu ochi albaştri”.

DNA a solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii au anunţat că preşedintele Senatului este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă şi faţă de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului.

Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărui nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft. În 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul şef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz în serviciu, pentru că a iniţiat şi susţinut proiectele a două hotărâri de Guvern, prin care s-a aprobat încheierea de licenţe între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de închiriere de licenţe referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, în mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.

Cele mai citite

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...
Ultima oră
Pe aceeași temă