11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăPoliticăPreședintele Klaus Iohannis a decorat 65 de instituții

Președintele Klaus Iohannis a decorat 65 de instituții

Potrivit Agerpres, şeful statului a conferit în semn de “apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării şi promovării memoriei evenimentelor şi participanţilor la înfăptuirea unităţii naţionale şi a statului român modern, contribuind la apărarea şi perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire”, Medalia Aniversară “Centenarul Marii Uniri”:

– Academiei Române, Bucureşti;

– Institutului de Istorie “A.D. Xenopol”, Iaşi;

– Institutului de Istorie “George Bariţiu”, Cluj-Napoca;

– Centrului de Studii Transilvane Cluj-Napoca;

– Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia;

– Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi;

– Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti;

– Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca;

– Muzeului Naţional Cotroceni, Bucureşti;

– Muzeului Bucovinei Suceava;

– Arhivelor Naţionale ale României, Bucureşti;

– Bibliotecii Academiei Române, Bucureşti;

– Editurii Academiei Române, Bucureşti;

– Universităţii din Bucureşti;

– Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi;

– Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca;

– Muzeului Naţional al Banatului Timişoara;

– Muzeului Memorial “Vasile Goldiş” Arad, Universitatea de Vest;

– Unitatea Arhive Diplomatice – Ministerul Afacerilor Externe;

– Muzeului Ţării Crişurilor Oradea;

– Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei Sighet, Sighetu Marmaţiei;

– Parohiei Greco-Catolice Bădăcin, judeţul Sălaj.

Preşedintele Iohannis a conferit Medalia Comemorativă “Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului” în semn de “apreciere pentru activitatea de studiere, promovare şi păstrare vie a evenimentelor şi participanţilor la Războiul pentru Întregirea Neamului, contribuind la apărarea şi perpetuarea memoriei sacrificiului uman dintre 1916-1919”:

– Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti;

– Muzeului Naţional Cotroceni, Bucureşti;

– Muzeului Vrancei, Focşani;

– Romfilatelia S.A., Bucureşti;

– Institutului Naţional al Patrimoniului, Bucureşti;

– Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu;

– Muzeului Municipal Câmpulung, Câmpulung Muscel, judeţul Argeş.

De asemenea, în semn de “apreciere pentru contribuţia avută la păstrarea vie a memoriei faptelor de arme şi a sacrificiului uman consemnat în Războiul pentru Întregirea Neamului, ducând mai departe tradiţiile istorice ale celor care şi-au făcut datoria faţă de Patrie”, şeful statului a conferit Medalia Comemorativă “Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului”:

– Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Bucureşti;

– Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Bucureşti;

– Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria”;

– Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere “Alexandru Ioan Cuza”;

– Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din România;

– Diviziei 2 Infanterie “Getica”;

– Diviziei 4 Infanterie “Gemina”;

– Brigăzii 9 Mecanizată “Mărăşeşti”;

– Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt”;

– Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor”;

– Brigăzii 1 Mecanizată “Argedava”;

– Batalionului 32 Infanterie “Mircea”;

– Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”;

– Brigăzii 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu”;

– Brigăzii 10 Geniu “Dunărea de Jos”;

– Batalionului 300 Infanterie Mecanizată “Sfântul Andrei”;

– Batalionului 911 Infanterie “Capidava”;

– Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa”;

– Batalionului 110 Sprijin Logistic “Mareşal Constantin Prezan”;

– Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab”;

– Batalionului 1 Instrucţie “Olt”;

– Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza, jud. Prahova;

– Batalionului 136 Geniu “Apulum”;

– Batalionului 341 Infanterie “Constanţa”;

– Batalionului 814 Tancuri “Mihai Vodă”;

– Comandamentului Flotilei Fluviale “Mihail Kogălniceanu”;

– Muzeului Naţional al Marinei Române, Constanţa;

– Asociaţiei “Tradiţia Militară”;

– Serviciul Muzicilor Militare;

– Muzeului Militar Naţional “Regele Ferdinand”, Bucureşti;

– Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război;

– Bibliotecii Militare Naţionale, Bucureşti;

– Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naţionale, Bucureşti;

– Arhivelor Militare Naţionale Române, Bucureşti;

– Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”;

– Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”, Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă