17.8 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăPoliticăPNL și PMP cer anchetă pentru interceptările MAI și poliție politică

PNL și PMP cer anchetă pentru interceptările MAI și poliție politică

“PNL a depus o solicitare la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, alături de colegii din PMP, prin care cerem înfiinţarea unei comisii de anchetă având ca temă interceptările ilegale şi acuzaţiile de poliţie politică în sarcina serviciului secret al Ministerului de Interne. Sunt acuzaţii de o gravitate extremă aduse în spaţiul public de un fost prim-ministru şi de către primarul general al Capitalei. Nu ne interesează lupta între clanurile de la Ilfov, Pandele-Firea, cu cel de la Teleorman, condus de domnul Dragnea, în schimb ne interesează extrem de mult dacă un serviciu secret din România interferează în viaţa politică, în cea administrativă şi dacă îşi încalcă atribuţiile conferite de lege”, a declarat deputatul liberal Florin Roman.

El a amintit că, în urmă cu un an, PNL a atras atenţia că trecerea DIPI “de la Grindeanu la Carmen Dan deschide porţile pentru poliţie politică”.

“La momentul respectiv, atât primarul general, cât şi fostul prim-ministru ţineau isonul celor din PSD şi astăzi practic au început să se măcelărească între ei folosind serviciul secret al Ministerului Internelor. Scopul acestei comisii este şi de a clarifica dacă activităţile de poliţie politică se îndreaptă şi spre alte zone, spre zona liderilor Opoziţiei, spre zona mass-media, pentru că ne amintim cu toţii, în urmă cu ceva ani, Direcţia de informaţii din cadrul Ministerului de Interne se ocupa, lucru dovedit ulterior, de monitorizarea liderilor politici care îşi reglau conturile în interiorul partidului de guvernământ, a liderilor Opoziţiei, iar la momentul respectiv DIPI se ocupa şi de interceptarea ziariştilor”, a arătat deputatul PNL. 

Cele mai citite

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă