12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăPoliticăPNL sesizează CCR pe modificările aduse Codului penal

PNL sesizează CCR pe modificările aduse Codului penal

“Legea privind Ordonanţa 13 este resuscitată de Comisia Iordache zi şi noapte! Cu cât trece timpul, cu atât mai mult ne putem convinge că OUG 13 a fost un obiectiv asumat de majoritatea PSD-ALDE. Pentru a-l salva pe Dragnea de puşcărie, parlamentarii Puterii dau liber la furat din banii publici. Se dă liber la furat pentru partid şi pentru terţi dacă modificările făcute de Comisia Iordache vor trece şi CCR nu va interveni. De astăzi este dezincriminat abuzul în serviciu dacă este săvârşit pentru alţii!! Funcţionarii publici sau conducătorii de instituţii nu vor mai răspunde pentru abuz şi furt dacă faptele au fost făcute în beneficiul altor persoane. În plus, faptele se prescriu mult mai repede. Este clar că cei care au făcut abuzuri în serviciu vor să şteargă urmele şi să îmblânzească sancţiunile pentru complici şi pentru cei care încă au scăpat nepedepsiţi. Confiscarea extinsă nu va mai exista în cazul infracţiunilor spălării de bani şi constituirii de grup infracţional organizat. Încă nu a fost dat votul final pe Codul penal, dar 2 iulie rămâne ziua în care Comisia Iordache s-a transformat în turnesolul pentru albirea dosarului lui Dragnea, precum şi pentru dosarele altor potentaţi ai PSD şi ALDE. (…) PNL va contesta această lege la Curtea Constituţională şi va face toate demersurile pentru a stopa legiferarea în interesul fărădelegii!”, a scris Turcan, luni, pe Facebook.

În opinia ei, parlamentarii PSD, ALDE şi UDMR vor vota în plen pentru a “arunca România pe mâna infractorilor”.

Comisia specială pentru legile Justiţiei a întocmit, luni, un raport de admitere a modificărilor aduse Codului penal, cu 15 voturi “pentru” şi şapte “împotrivă”.

Proiectul va fi introdus marţi pe ordinea de zi a plenului Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. 

Cele mai citite

Hezbollah: Locuitorii strămutați israelieni se pot întoarce acasă dacă se încheie războiul

Şeful grupării insurgente libaneze Hezbollah, Sayyed Hassan Nasrallah, a declarat luni că locuitorii din nordul Israelului care s-au refugiat în alte zone din ţară...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

Clinica de Stomatologie din Şoseaua Olteniţei e gata. Daniel Băluță, declarații despre noua clinică

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat marți că deschiderea oficială a Clinicii de Stomatologie de pe Şoseaua Olteniţei este programată pentru data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă