Președintele PMP și fostul șef al statului, Traian Băsescu, a declarat, joi, că ia ca atare decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) , în cazul lucrării de doctorat a șefei Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, motivând că nu este specialist în domeniu, potrivit Agerpres.
„Cum să comentez altfel decât conform rezoluției CNATDCU, că nu sunt specialist. Deci, dacă ei spun că nu a plagiat și dacă ai plagiat 20 de pagini e în regulă, înseamnă că așa o fi”, a afirmat Băsescu, într-o conferință de presă.
Joi, Consiliul general al CNATDCU a decis să nu propună retragerea titlului de doctor în cazul procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Potrivit vicepreședintelui CNATDCU, Mircea Bob, decizia a fost luată cu 35 de voturi „pentru” și o abținere.
„Aceste împrumuturi neautorizate pot constitui fapte de plagiat, falsificare sau plagiat parazitist. Pasajele care pot cădea sub calificarea legală română de plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444 de pagini, ceea ce reprezintă aproape 4% din teză. Se constată o culpă în construcția demonstrației tezei, însă circumstanțele specifice trebuie luate în cauză pentru a determina sancțiunea. Proporția reținută afectează în concluzie o mică parte a tezei”, a declarat Mircea Bob.
El a precizat că nu este vorba despre însușirea operei altei persoane.